tagă definitie

10 definiții pentru tagă

TÁGĂ s. f. (Înv.) Tăgăduială, tăgadă, negare; contestare. ◊ Loc. adv. Fără (de) tagă = fără îndoială, incontestabil. – Cf. tăgadă.
TÁGĂ s. f. (Înv.) Tăgăduială, tăgadă, negare; contestare. ◊ Loc. adv. Fără (de) tagă = fără îndoială, incontestabil. – Cf. tăgadă.
TÁGĂ s. f. (Învechit) Tăgăduială, tăgadă, negare, contestare. Se vor întrebuința împotriva noastră taga și defăimarea. BOLLIAC, la TDRG. ◊ Loc. adv. Fără (de) tagă = fără îndoială, fără tăgadă. Acest nume este deci, fără tagă, al vestitului meșter romîn. ODOBESCU, S. II 510. Socotesc dar că în lume eu întîi sînt trebuită, Bătrînimii, tinerimei, fără tagă sînt dorită. PANN, P. V. II 24.
tágă (înv.) s. f., g.-d. art. tắgii
tágă s. f., g.-d. art. tăgii
tagă s. f., g.-d. art. tagăi
TÁGĂ s. v. contestare, dezmințire, negare, negație, renegare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire.
tagă f. contestare: fără tagă sunt dorită (averea) PANN. [Abstras din tăgadă].
tágă f., pl. tăgĭ (din tăgadă). Munt. Mold. Tăgăduire, contestare. Opozițiune, opor: fără tagă (Pan), se punea de tagă = se opunea (Șez. 30, 198).
ta s. v. CONTESTARE. DEZMINȚIRE. NEGARE. NEGAȚIE. RENEGARE. TĂGADĂ. TĂGĂDUIALĂ. TĂGĂDUIRE.

tagă dex

Intrare: tagă (g.-d. art. tăgii)
tagă g.-d. art. tăgii substantiv feminin
Intrare: tagă (g.-d. art. tagăi)
tagă g.-d. art. tagăi