tactică definitie

17 definiții pentru tactică

TÁCTIC, -Ă, tactici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Parte componentă a artei militare care se ocupă cu studiul, organizarea, pregătirea și ducerea luptei pentru a îndeplini cu maximum de eficacitate scopurile fixate. 2. Știința de a determina, pentru o perioadă relativ scurtă, linia de conduită a unei mișcări sociale sau a unui partid politic, în funcție de împrejurările social-politice din acea perioadă și pentru realizarea unui obiectiv fundamental. ♦ P. gener. Totalitatea mijloacelor întrebuințate pentru a izbuti într-o acțiune. II. Adj. Care ține de tactică (I), privitor la tactică; conform cu o anumită tactică. – Din fr. tactique.
TÁCTIC, -Ă, tactici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Parte componentă a artei militare care se ocupă cu studiul, organizarea, pregătirea și ducerea luptei pentru a îndeplini cu maximum de eficacitate scopurile fixate. 2. Știința de a determina, pentru o perioadă relativ scurtă, linia de conduită a unei mișcări sociale sau a unui partid politic, în funcție de împrejurările social-politice din acea perioadă și pentru realizarea unui obiectiv fundamental. ♦ P. gener. Totalitatea mijloacelor întrebuințate pentru a izbuti într-o acțiune. II. Adj. Care ține de tactică (I), privitor la tactică; conform cu o anumită tactică. – Din fr. tactique.
TÁCTIC, -Ă, tactici, -e, adj. Care este conform cu o anumită tactică, referitor la tactică, de tactică. Lupta lui Lenin pentru bazele ideologice, organizatorice, tactice și teoretice ale partidului comunist a fost principala operă a întregii lui vieți. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 28.
TÁCTICĂ, tactici, s. f. 1. Parte din arta militară care se ocupă cu studiul, organizarea, pregătirea și ducerea luptei. Uitară că Ion-vodă... cunoștea toate finețele tacticei otomane. HASDEU, I. V. 150. Mă videm în capul unui batalion de greci sau turci, învățați de noi în tactica evropenească. RUSSO, S. 171. ◊ Fig. În zburarea lor... graurii par a fi supuși la o tactică ce se exercită cu o disciplină militară, subt ordinele unui șef. ODOBESCU, S. III 30. 2. Știința de a determina, pentru o perioadă relativ scurtă, linia de conduită a unei mișcări sociale sau a unui partid politic, în funcție de împrejurările social-politice din acea perioadă. Lenin a creat teoria și tactica revoluției proletare și a dictaturii proletariatului. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 1, 5. ♦ Totalitatea mijloacelor întrebuințate de cineva, calea pe care o urmează pentru a izbuti într-o acțiune. Începură să istorisească întîmplări... în legătură cu tactica și strategia electorală. C. PETRESCU, Î. II 136.
táctic adj. m., pl. táctici; f. táctică, pl. táctice
táctică s. f., g.-d. art. tácticii; pl. táctici
táctic adj. m., pl. táctici; f. sg. táctică, pl. táctice
táctică s. f., g.-d. art. tácticii; pl. táctici
TÁCTIC, -Ă adj. Referitor la tactică; conform cu o anumită tactică. [Cf. fr. tactique].
TÁCTICĂ s.f. 1. Parte a artei militare care se ocupă cu organizarea și conducerea acțiunilor de luptă ale trupelor. 2. Știința de a determina mijloacele și formele de acțiune, într-o perioadă relativ scurtă, pentru realizarea obiectivelor unei mișcări sociale, a unui partid politic etc., în funcție de împrejurările social-politice din acea perioadă. 3. Mijloacele folosite de cineva pentru a face să izbutească o întreprindere, o acțiune etc. [Gen. -cii. / < fr. tactique, cf. gr. taktike – arta de a orândui].
TÁCTIC, -Ă I. adj. referitor la tactică; conform cu o anumită tactică. II. s. f. 1. arta organizării și conducerii acțiunilor de luptă ale trupelor. 2. mod de folosire a diferitelor forme și mijloace ale luptei revoluționare într-o perioadă relativ scurtă, pentru realizarea obiectivului fundamental strategic, în funcție de împrejurările social-politice concrete. 3. (fig.) mod de acțiune; totalitatea mijloacelor folosite de cineva pentru a izbuti într-o acțiune. (< fr. tactique)
TÁCTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de tactică, propriu tacticii. /<fr. tactique
TÁCTICĂ ~ci f. 1) mil. Arta organizării și dirijării acțiunilor de luptă. 2) Linie de conduită (la o etapă dată) a unui partid sau a unei mișcări sociale. 3) fig. Totalitate a mijloacelor și procedeelor necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. tacticii] /<fr. tactique
tactică f. 1. arta de a rândui trupele în linie de bătaie și de a face evoluțiunile militare; 2. fig. mijloace întrebuințate spre a reuși într’o afacere.
*táctic, -ă adj. (vgr. taktikós, d. taktós, rînduit, așezat. V. sin-tactic). Arm. Relativ la așezarea și conducerea trupelor în bătălie: mișcare tactică. S. f. Știința așezăriĭ și conduceriĭ trupelor în prezența dușmanuluĭ saŭ după ce a început bătălia: tactica celor treĭ arme. Fig. Mijloace întrebuințate p. a reuși: tactică politică. Adv. Din punct de vedere tactic. V. strategic.
CARACTERISTICĂ TACTICĂ DE ZBOR performanță de zbor a unei aeronave care definește posibilitățile de îndeplinire a misiunilor de zbor sau de luptă (viteză, încărcătură de luptă, rază tactică de acțiune, autonomie de zbor, rază de viraj etc.).
TACTICA AVIAȚIEI ramură a artei militare având drept obiect studiul acțiunilor de luptă în spațiul aerian de către unitățile tactice, elaborarea de principii, procedee, forme de organizare și ducere a acestora.

tactică dex

Intrare: tactic (adj., subst.)
tactic adj., subst. adjectiv
Intrare: tactică
tactică substantiv feminin