TACITÚRN, -Ă, taciturni, -e, adj. Care vorbește puțin, tăcut din fire, închis în sine; posac. – Din fr. taciturne, lat. taciturnus.

TACITÚRN, -Ă, taciturni, -e, adj. Care vorbește puțin, tăcut din fire, închis în sine, posac. – Din fr. taciturne, lat. taciturnus.

TACITÚRN, -Ă, taciturni, -e, adj. Care vorbește puțin, care este tăcut de felul lui.

tacitúrn adj. m., pl. tacitúrni; f. tacitúrnă, pl. tacitúrne

tacitúrn adj. m., pl. tacitúrni; f. sg. tacitúrnă, pl. tacitúrne

TACITÚRN adj. v. ursuz.

Taciturn ≠ comunicativ, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbăreț

TACITÚRN, -Ă adj. (Liv.) Cu o fire tăcută, tăcut din fire. [Cf. fr. taciturne, it. taciturno, lat. taciturnus].

TACITÚRN, -Ă adj. care vorbește puțin, tăcut din fire. (< fr. taciturne, lat. taciturnus)

TACITÚRN ~ă (~i, ~e) (despre persoane) Care vorbește puțin; care este închis în sine; tăcut. /<fr. taciturne

taciturn a. tăcut din fire, care vorbește puțin sau nu-i place să vorbească: om taciturn.

*tacitúrn, -ă adj. (lat. taciturnus). Tăcut, mocnit.

TACITURN adj. insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorît, tăcut, urîcios, ursuz, (livr.) hirsut, (pop.) sanchiu, (înv. și reg.) moros, sunducos, tăcător, (reg.) modoroi, mutac, mutăreț, (Olt.) dugos, (Mold.) pîclișit, (prin Transilv.) tăcătoi, (Bucov. și Mold.) tălmut, (fig.) închis. (Om ~; fire ~.)