TACHINÁ, tachinez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva în lucruri mărunte, a necăji în glumă, a glumi pe socoteala unei persoane cu însăși acea persoană. Mă tachinează întotdeauna cînd îi vorbesc despre suvenirurile mele din tinerețe. C. PETRESCU, C. V. 200. Astă-seară... pe toate am să le tachinez. CARAGIALE, O. I 206. Te tachinez față cu toți colegii. CONTEMPORANUL, VII 485. ♦ Fig. A obseda. Bucata muzicală care te tachinează... o știu toată. CARAGIALE, O. VII 90.