TACHINÁ, tachinez, vb. I. Tranz. A necăji în glumă și fără răutate, a contraria în lucruri mărunte. ♦ Fig. (Rar) A obseda, a neliniști. – Din fr. taquiner.
TACHINÁ, tachinez, vb. I. Tranz. A necăji în glumă și fără răutate, a contraria în lucruri mărunte. ♦ Fig. (Rar) A obseda, a neliniști. – Din fr. taquiner.
TACHINÁ, tachinez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva în lucruri mărunte, a necăji în glumă, a glumi pe socoteala unei persoane cu însăși acea persoană. Mă tachinează întotdeauna cînd îi vorbesc despre suvenirurile mele din tinerețe. C. PETRESCU, C. V. 200. Astă-seară... pe toate am să le tachinez. CARAGIALE, O. I 206. Te tachinez față cu toți colegii. CONTEMPORANUL, VII 485. ♦ Fig. A obseda. Bucata muzicală care te tachinează... o știu toată. CARAGIALE, O. VII 90.
A TACHINÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A trata cu glume inofensive; a necăji în glumă. 2) fig. rar (despre gânduri, melodii etc.) A urmări insistent, necăjind. /<fr. taquiner