TACHINÁ, tachinez, vb. I. Tranz. A necăji în glumă și fără răutate, a contraria în lucruri mărunte. ♦ Fig. (Rar) A obseda, a neliniști. – Din fr. taquiner.

TACHINÁ, tachinez, vb. I. Tranz. A necăji în glumă și fără răutate, a contraria în lucruri mărunte. ♦ Fig. (Rar) A obseda, a neliniști. – Din fr. taquiner.

TACHINÁ, tachinez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva în lucruri mărunte, a necăji în glumă, a glumi pe socoteala unei persoane cu însăși acea persoană. Mă tachinează întotdeauna cînd îi vorbesc despre suvenirurile mele din tinerețe. C. PETRESCU, C. V. 200. Astă-seară... pe toate am să le tachinez. CARAGIALE, O. I 206. Te tachinez față cu toți colegii. CONTEMPORANUL, VII 485. ♦ Fig. A obseda. Bucata muzicală care te tachinează... o știu toată. CARAGIALE, O. VII 90.

tachiná (a ~) vb., ind. prez. 3 tachineáză

tachiná vb., ind. prez. 1 sg. tachinéz, 3 sg. și pl. tachineáză

TACHINÁ vb. I. tr. A supăra, a necăji în glumă (pe cineva). [< fr. taquiner].

TACHINÁ vb. tr. a necăji (pe cineva) în glumă. (< fr. taquiner)

tachiná (-néz, -át), vb. – A necăji pe cineva în glumă. Fr. taquiner.

A TACHINÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A trata cu glume inofensive; a necăji în glumă. 2) fig. rar (despre gânduri, melodii etc.) A urmări insistent, necăjind. /<fr. taquiner

A SE TACHINÁ mă ~éz intranz. A face schimb (în glumă) de vorbe înțepătoare. /<fr. taquiner

tachinà v. a contraria pentru lucruri mărunte (= fr. taquiner).

*tachinéz v. tr. (fr. taquiner). Contrariez în glumă saŭ în serios.