taburet definitie

10 definiții pentru taburet

TABURÉT, taburete, s. n. Scăunel rotund sau pătrat, fără spătar. ♦ Spec. Scăunel fără spătar, prevăzut cu un dispozitiv de înălțare și de coborâre, pe care stă cineva când cântă la pian. ♦ Spec. Scăunel foarte scund, pe care își poate ține picioarele o persoană care stă pe scaun. – Din fr. tabouret.
TABURÉT, taburete, s. n. Scăunel rotund sau pătrat, fără spătar. ♦ Spec. Scăunel fără spătar, prevăzut cu un dispozitiv de înălțare și de coborâre, pe care stă cineva când cântă la pian. ♦ Spec. Scăunel foarte scund, pe care își poate ține picioarele o persoană care stă pe scaun. – Din fr. tabouret.
TABURÉT, taburete, s. n. Scăunel rotund sau pătrat, fără spătar. În fața divanului, gheridoane occidentale, fotolii și taburete. CĂLINESCU, N. 9. Gata, papa! sări Annie de pe taburet, aruncînd o ultimă privire în oglindă. C. PETRESCU, C. V. 169. ♦ Scăunel fără spătar, care poate fi înălțat sau coborît și pe care stă persoana care cîntă la pian. Elvira încetă, se învîrti pe taburetul de la pian și zîmbi. DUMITRIU, B. F. 45. Se așeză pe taburet și se aplecă apoi din nou, concentrat și distins deasupra pianului. CAMIL PETRESCU, N. 107. ♦ Scăunel foarte scund, pus în fața unui fotoliu sau a unei canapele, pentru a susține picioarele persoanei așezate.
taburét s. n., pl. taburéte
taburét s. n., pl. taburéte
TABURÉT s.n. Scăunel rotund sau pătrat, fără spetează. [Pl. -te. / < fr. tabouret].
TABURÉT s. n. scăunel rotund sau pătrat, fără spetează. (< fr. tabouret)
TABURÉT ~e n. 1) Scaun mic, fără spătar și fără brațe. 2) Scaun rotund, fără spetează, folosit pentru a sta la pian. /<fr. tabouret
taburet n. 1. scaun fără brațe nici spate; 2. scăunel de pus sub picioarele celui ce șade (= fr. tabouret).
*taburét n., pl. e (fr. tabouret, d. tabour, azĭ tambour, tobă, tambur. V. tambour 2). Scăunel fără răzemătoare, întrebuințat maĭ ales la rezemat picĭoarele. – Vulg. taburel.

taburet dex

Intrare: taburet
taburet substantiv neutru