TABÚN, tabunuri, s. n. Sistem de creștere a cailor în libertate (pe pășune, în stepă); herghelie de cai crescută în libertate, pe pășunile din stepă. ♦ Cireadă de vite; turmă de oi. ♦ (Reg.) Pășune, izlaz. – Din ucr. tabun.

TABÚN, tabunuri, s. n. Sistem de creștere a cailor în libertate (pe pășune, în stepă); herghelie de cai aproape sălbatici, din stepă. ♦ Cireadă de vite; turmă de oi. ♦ (Reg.) Pășune, izlaz. – Din ucr. tabun.

TABÚN, tabunuri, s. n. Herghelie de cai aproape sălbatici, din stepă. Poprim aici breazul și dăm în schimb alt cal din tabunul nostru. SADOVEANU, N. P. 96. Să pregătească neîntîrziat cîțiva cai de călărie... dintre cei de tabun. CAMIL PETRESCU, O. II 4. ♦ Cireadă de vite; turmă de oi. ♦ (Regional) Loc de pășune pentru cai, vite sau oi.

tabún s. n., pl. tabúnuri

TABÚN s. v. cireadă, imaș, izlaz, pășune, turmă.

TABÚN s. n. substanță toxică de luptă, cu acțiune neuroparalitică. (< germ. Tabun)

TABÚN ~uri n. 1) Sistem de creștere a cailor în condiții de libertate (pe pășuni, în stepă). 2) Herghelie de cai aproape sălbatici (din stepă). 3) rar Mulțime de animale. 4) rar Loc necultivat pe care pasc vitele; toloacă; suhat; izlaz; pășune; imaș. /<lat. tabun

tabón și tabún n., pl. urĭ și oane (rus. rut. tabún). Est. Cîrd mare de vite duse la tăĭetoare, la ĭarmaroc ș. a.: se buntuluĭa ca bivolu’n tabon! – Tabon în rev. I. Crg. 3, 346. Btș. În Ml. tabon, 1. izlaz; 2. locu cît poate paște un cal priponit.

tabún, V. tabon.

tabun s. v. CIREADĂ. IMAȘ. IZLAZ. PĂȘUNE. TURMĂ.

TABÚN (< ucr., tăt.) s. n. 1. (ZOOT.) Grup de cai ținuți în libertate, pe pășune. 2. Derivat al acidului cianofosforic folosit ca gaz de luptă.