TABLÁ, tablale, s. f. (Înv.) Tavă sau măsuță pe care își poartă marfa plăcintării, rahagiii etc. ♦ (Reg.) Tavă de servit. – Din tc. tabla.

TÁBLĂ1, table, s. f. 1. Placă metalică, de grosimi diferite, folosită la învelitul caselor, la fabricarea unor ambalaje, rezervoare etc. 2. Placă de lemn, de piatră sau de metal pe care se scriu, se gravează sau se zugrăvesc anumite indicații, firme, date; tăblie (1). ◊ Tablă cerată = placă de lemn acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria în Antichitate cu stilul (prin zgâriere). ♦ (Bis.) Tablele legii sau tablele lui Moise = cele două lespezi de piatră pe care erau săpate cele zece porunci ale lui Dumnezeu, revelate, conform Bibliei, lui Moise pe muntele Sinai. 3. Placă de lemn dreptunghiulară, vopsită în negru, pe care se scrie cu cretă, mai ales la școală și la universitate; tabelă (2). ◊ Expr. A scoate (sau a chema etc.) la tablă = a chema un elev la lecție (în fața tablei). 4. Tabel (1). ◊ Tabla lui Pitagora = tabla înmulțirii. Table trigonometrice = tabele care cuprind funcții trigonometrice. 5. (Reg.) Bucată de pământ semănată. ♦ Strat de legume. – Din sl. tabla (cu sensuri după fr. table).

TÁBLĂ2, table, s. f. (Mai ales la pl.) Joc de noroc între două persoane, cu două zaruri și cu treizeci de puluri, care se mută în spațiile marcate pe fețele interioare ale unei cutii speciale; partidă dintr-un astfel de joc. ◊ Expr. (Fam.) A face pe cineva o tablă = a juca cu cineva o partidă de table2. – Din ngr. távli.

TABLÁ, tablale, s. f. Tavă sau măsuță pe care își poartă marfa plăcintarii, rahagiii etc. ♦ (Reg.) Tavă de servit. – Din tc. tabla.

TÁBLĂ1, table, s. f. 1. Placă metalică, de grosimi diferite, folosită la învelitul caselor, la fabricarea vaselor, a unor ambalaje și a altor obiecte. 2. Placă de lemn, de piatră sau de metal pe care se scriu, se gravează sau se zugrăvesc anumite indicații, firme, date; tăblie (1). ◊ Tablă cerată = placă de lemn acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria în antichitate cu stilul (prin zgâriere). ♦ (Bis.) Tablele legii sau tablele lui Moise = cele două lespezi de piatră pe care erau săpate cele zece porunci primite de Moise de la Dumnezeu pe muntele Sinai. 3. Placă de lemn dreptunghiulară, vopsită în negru, pe care se scrie cu cretă, mai ales la școală și la universitate; tabelă (2). ◊ Expr. A scoate (sau a chema etc.) la tablă = a chema un elev la lecție (în fața tablei). 4. Tabel (1). ◊ Tabla lui Pitagora = tabla înmulțirii. Table trigonometrice = tabele care cuprind funcții trigonometrice. 5. (Reg.) Bucată de pământ semănată. ♦ Strat de legume. – Din sl. tabla (cu sensuri după fr. table).

TÁBLĂ2, table, s. f. (Mai ales la pl.) Joc de noroc între două persoane, cu două zaruri și cu treizeci de puluri, care se mută de-a latul a douăzeci și patru de săgeți incrustate sau pictate pe fundul celor două compartimente ale unei cutii de lemn; partidă dintr-un astfel de joc. ◊ Expr. (Fam.) A face pe cineva o tablă = a juca cu cineva o partidă de table2. – Din ngr. távli.

TABLÁ, tablale, s. f. Tavă sau măsuță (de lemn) pe care își poartă marfa plăcintarii, rahagiii etc. Așeza pe o tabla de lemn niște plăcinte mari și frumoase. SADOVEANU, O. VIII 115. Cu ce nerăbdare așteptam să-și puie plăcintarul jos tablaua din cap. NEGRUZZI, S. I 285. Simigiii cu tablalele lor sferice puse pe cap... făceau contrast cu alunarii și cu vînzătorii de șerbet din Fanar. FILIMON, C. 58. ♦ (Mold.) Tavă de servit (mai ales din metal). Urma alt om al lumii răsăritene care purta tablaua cu stacane. SADOVEANU, M. C. 119. Lasă, Anică, tablaua pe masă, zise ea femeii. HOGAȘ, M. N. 27. Intră Marghiolița și după dînsa Ioana, purtînd tablaua cu dulceți. ALECSANDRI, T. I 45.

TABLA-BÁȘA s. m. (Învechit) Cal frumos împodobit, pe care sultanul îl dădea noului domnitor din țările romînești, la numirea sa. Caragea... ș-a făcut intrarea în București cu alai domnesc, călare pe «tabla-bașa». GHICA, S. 28. ♦ Fig. (Adverbial) Cum e mai bine, comod, confortabil. Nu e nici un cuvînt ca să stăm, tixiți ca sardelele, 7 inși într-un compartiment, iar în altul să doarmă tabla-bașa un singur voiajor. VLAHUȚĂ, la TDRG. [Împăratul] cu fruntașii căpeteniilor, se așezară tabla-bașa în palat, a cărei mîndrețe întrecea orice închipuire. POPESCU, B. III 58.

TÁBLĂ2, table, s. f. (Mai ales la pl.) Joc de noroc, cu două zaruri și cîte cincisprezece fise care se mută de-a lungul a douăzeci și patru de săgeți, incrustate pe fundul celor două compartimente ale unei cutii de lemn; partidă la acest joc. Doi domni joacă table. CAMIL PETRESCU, U. N. 216. ◊ Expr.(Familiar) O tablă = o partidă de table. Ar fi luat-o pe Frosa la o tablă... dar unde-i mai ardea coanei Frosa de table? BASSARABESCU, la TDRG. A-l face pe cineva o tablă = a juca cu cineva o partidă de table. Hai să te fac o tablă. BRĂESCU, V. A. 129.

TÁBLĂ1, table, s. f. 1. (Adesea cu sens colectiv) Placă subțire de oțel, folosită la învelitul caselor, la fabricarea rezervoarelor, a vaselor și a altor obiecte; tinichea. Sentinela umbla pe puntea de tablă de fier. DUMITRIU, N. 135. A fost zburată o tablă de pe un acoperiș. PAS, Z. I 136. Adunase bani și-și clădise o casă înflorită cu multe zorzoane, acoperită cu tablă roșie. SADOVEANU, P. S. 155. Pe păreți erau atîrnate oale de tuci și de tablă. DUNĂREANU, CH. 143. 2. Placă de lemn, de piatră sau de metal, de diferite forme și dimensiuni, pe care se scriu, se gravează sau se zugrăvesc anumite indicații, firme, date. Sindipa a scris pe tabla sa ziua, ceasul și semnele sfinte. SADOVEANU, D. P. 12. De-a lungul liniei [ferate] răsăreau și piereau table cu reclame pe stîlpi anume, ori pe calcane de case singuratice. REBREANU, R. I 13. La portița unei case mici... e o tablă rotundă pe care copiii, cînd vin de la școală, citesc tare... Advocat. VLAHUȚĂ, O. A. I 227. ◊ Tablele legii sau tablele lui Moise = cele două lespezi de piatră pe care erau săpate cele zece porunci ale lui Moise. Dascăle prea învățate... Spune-mi mie: ce sînt două? – Două table-a lui Moisi. TEODORESCU, P. P. 254. 3. Tavă. Duzini de candelabre Revars-a lor lumină pe-o masă ce se-ntinde Sub table încărcate de scule și merinde. ALECSANDRI, P. A. 140. Și țițele îi tăia, Pe tablă mi le punea, La maică-sa se ducea. BIBICESCU, P. P. 325. 4. (Uneori determinat prin «neagră») Placă de lemn dreptunghiulară, vopsită în negru (așezată pe un suport sau fixată în perete) pe care se poate scrie cu cretă și care se folosește în școli. Cine înșiră pe tablă mai repede decît el formulele algebrice? DELAVRANCEA, la TDRG. La tablă stau smirna patru fetițe... palide, îngrijate, cu ochii țintă la examinator. VLAHUȚĂ, O. A. II 192. A scris pe tabla neagră. CARAGIALE, O. III 23. [Profesorul] tinse tabla neagră, și chemînd un băiet ca de nouă ani, îi dete condeiul de credă. NEGRUZZI, S. I 5. ◊ Expr. A scoate (un elev) la tablă = a chema (un elev) la lecție (în fața tablei). Grav s-așază pe scaun, se uită-ncruntat pe catalog și, cînd strigă pe cea dintîi elevă – căci el nu scoate decît una la tablă – în tonul cu care-i rostește numele, are ceva solemn. VLAHUȚĂ, O. A. II 195. 5. Scriere (conținînd capitole, articole sau tabele). Astăzi nu mai mergem la școală, că nu știu tabla. CREANGĂ, A. 86. Tablele [cărții de astrologie] erau pline de schemele unei sisteme lumești imaginare. EMINESCU, N. 45. [Nașu-meu] hotărî a-mi spune singur tabla pre care trebuia să o deprind pe dinafară. NEGRUZZI, S. I 247. Acum vine străinul și se întreabă care și unde este națiunea voastră? Noi, pînă să-i deschidem tabelele istoriei noastre, luăm o gramatică, un vocabular și-i răspundem. RUSSO, S. 55. ◊ Tabla lui Pitagora = tabla înmulțirii. Tabla înmulțirii v. înmulțire (1). Tablă de logaritmi v. logaritm. Table trigonometrice = tabele, cuprinzînd funcțiuni trigonometrice. Tablă de materii v. materie (3). 6. Suprafață de pămînt plană, bucată de pămînt semănată; ogor. Au înzestrat-o cu patru table de porumb și două de fîneață. REBREANU, I. 48. ♦ Strat de legume. Această harpagică... se pune în pămînt alcătuind table sau straturi. PAMFILE, A. R. 192. ♦ (Rar) Platou. Atîta-i de lat în frunte, Pe cît o tablă de munte. ȘEZ. IV 8.

tablá (înv.) (ta-bla) s. f., art. tabláua, g.-d. art. tablálei; pl. tablále, art. tablálele

táblă (ta-blă) s. f., g.-d. art. táblei; pl. táble

tablá s. f. (sil. -bla), art. tabláua, g.-d. art. tablálei; pl. tablále

táblă (placă, tabel, tavă) s. f. (sil. -blă), g.-d. art. táblei; pl. táble

táblă (joc) s. f., pl. táble (sil. -ble)

TABLÁ s. v. tavă, tipsie.

TÁBLĂ s. 1. tinichea, (Transilv. și Ban.) pleu. (Lighean de ~.) 2. (înv. și reg.) tabelă. (~ de scris cu creta.) 3. tablă de materii = conținut, cuprins, sumar, (înv.) registru, scară, sumă, (grecism înv.) pinax. (~ a unui tratat.) 4. tabel. (~ înmulțirii, scrisă pe unele caiete.)

TÁBLĂ s. v. brazdă, carton, copertă, curte de casație, fund, glaf, învelitoare, lecție, mucava, oblon, pervaz, placă, planșă, plantă, plită, răzor, scoarță, solă, strat, tabel, talpă, tarla, tavă, tăblie, tăbliță, temă, tipsie.

TÁBLE s. pl. (astăzi rar) trictrac. (Joacă ~.)

táblă (-le), s. f. – 1. Placă, piesă plană. – 2. Tăbliță de scris, placă pe care se scrie la școală. – 3. Placă acoperită cu cositor. – 4. Indice, sumar, catalog. – 5. (Mold., Trans.) Bucată de pămînt agricol. – 6. (Pl.) Joc de noroc. – Mr. tavlă, megl. tablă. Lat. tabula, prin intermediul sl. tabla (Miklosich, Fremdw., 131; Cihac, II, 398), sau al mag. tabla (Gáldi, Dict., 161), cf. ngr. τάβλα, tc. tabla. Este dublet al lui tabla, s. f. (tavă, măsuță), din tc. tabla, tavla < it. tavola (Șeineanu, II, 340), cf. ngr. ταβλᾶς, bg., sb. tavla; de la toblă, s. f. (Banat, scîndură groasă), din mag. tábla; și de la tavlie, s. f. (înv., table), sec. XVII, din ngr. τάβλι. Aceleiași familii aparțin tabelă, s. f. (tablă, indice; tăbliță), din lat. tabella, prin intermediul germ. Tabelle, sec. XIX; tabel, s. n. (tablă, indice), dublet al cuvîntului anterior, din rus. tabelĭ, sec. XIX înv.; tabletă, s. f. (pastilă), din fr. tablette; tăblie, s. f. (placă, tablă), din ngr. ταβλι sau din sl. tablija; tăbliță, s. f. (tablă de scris), din sl. (rus., pol.) tablica; tablac, s. n. (piesă de lemn care servește de suport); tablier, s. n. (sistemul de grinzi al unui pod; gealău pentru tăblii), din fr. tablier; tablou, s. n. (cadru, pictură; scenă; stampă, imagine), din fr. tableau. – Der. tablagiu, s. m. (jucător pasionat de table); tăblui, vb. (a acoperi casa cu tablă); tăbluitor, s. m. (tinichigiu).

TABLÁ ~le f. rar Tavă mare, rotundă, adesea ornamentată, pe care își pun marfa plăcintarii. [Art. tablaua; G.-D. tablei; Sil. ta-bla] /<turc. tabla

TÁBLĂ2 ~e f. mai ales la pl. 1) Joc de noroc între doi parteneri, cu două zaruri și cu câte cincisprezece piese rotunde de lemn, care se mută în spațiile marcate pe fețele interioare ale unei cutii speciale. 2) Partidă într-un astfel de joc. [Sil. ta-blă] /<ngr. távli, turc. tavla

TÁBLĂ1 táble f. 1) Foaie metalică subțire, folosită la acoperitul caselor și la confecționarea diferitelor obiecte; tinichea. 2) Placă cu inscripții; tăblie. ◊ Tablă cerată placă de lemn, acoperită cu un strat de ceară pe care, în antichitate, se scria cu stilul. 3) Panou special, vopsit într-o culoare închisă, pe care se poate scrie cu creta. 4) Foaie cuprinzând desenul unui ansamblu de rubrici completate cu cifre, date, informații, simboluri, prezentate într-o anumită ordine; tabel. ◊ Tablă de materii foaie de la începutul sau de la sfârșitul unei cărți sau a unei reviste, care cuprinde numerele compartimentelor cu indicarea paginilor corespunzătoare; cuprins; sumar. Tabla înmulțirii (sau Tabla lui Pitagora) tabel care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere. 5) reg. Recipient cu fundul plat și cu marginile ușor ridicate, pe care se aduc mâncarea și tacâmurile la masă; tavă. 6) reg. Parcelă de pământ semănată. [G.-D. tablei; Sil. ta-blă] /<lat. tabula, ung. tábla, fr. table

táblă s.f. (înv.) grajd pentru caii boierești sau domnești.

tablà f. 1. masa plăcintarilor și a rahagiilor: o tabla rotundă și încărcată cu covrigi, simiți, plăcinte AL.; 2. tavă mare pătrată: mergeți de gătiți tablalele ca dulceți AL. [Turc. TABLÁ].

tablă f. 1. placă de metal sau de piatră pe care se poate grava o inscripțiune; Tablele Legii, lespezile pe cari erau săpate legile lui Moisi; Cele 12 Table, codice de legi publicate la Roma de decemviri și săpate pe 12 table de aramă (450 а. Cr.); 2. tablă de lemn obișnuit neagră pe care se scrie cu cretă: a ieșit la tablă; 3. pagină zețuită; 4. arătarea materiiilor coprinse într’o carte; 5. foaie, planșă sau tablou, în care se grupează metodic și pe scurt unele lucruri: table cronologice, astronomice, table de logaritmi; 6. în special tabla înmulțirii (v. Pitagora): astăzi nit mai mergem la școală, că nu știm tabla CR.; 7. lecție: băieții schimbau tabla în toate zilele și Sâmbăta procitanie CR.; 8. (regească) Tr. Curtea de apel: Tabla regească își avea reședința la Oșorheiu; 9. pl. (jocul în) trictrac: a juca table. [Lat. TABULA, printr’un intermediar slav].

1) tablá f. (turc. tabla și tavla, d. it. távola, de unde și ngr. távla, V. tablă). Mold. Suprafață de lemn orĭ de metal pătrată saŭ rotundă pe care alvițariĭ îșĭ duc marfa saŭ pe care se duce cafea, dulceață ș. a. – În Munt. tavă.

2) tablá f. (turc. tavlá și istabl, ngr. stávlos, d. lat. stábulum, staul. V. tabla-bașa). L. V. Grajd la Turcĭ.

tablá-bașá m., gen. al luĭ (turc. tavlabașy, „șefu grajduluĭ, primu în grajd”, d. ngr. stávlos, lat. stábulum, staul, grajd. V. tabla 2). Calu de paradă pe care sultanu îl dăruĭa nouluĭ domn și care avea pe șa topuzu și sabia. (Și tablabáș). Azĭ. Iron. A veni, a ședea tabla-bașa, a veni, a ședea fără grijă la lucrurĭ de-a gata (de ex., la un prînz p. care tu n’aĭ muncit). V. bimbașa.

táblă f., pl. e (fr. table, masă, d. lat. tabula, de unde și it. távola. V. tabla). Suprafață pe care se poate scrie saŭ lucra. Suprafață neagră, de obiceĭ mobilă, pe care se scrie cu creta în școale. Tinichea de acoperit casa: o casă acoperită cu tablă. Pagină zețuită. Sumar, tabloŭ saŭ listă în care se arată pe scurt și sistematic cuprinsu uneĭ cărțĭ: tabla de materiĭ. Tabloŭ făcut ca să vezĭ tot odată: tabla înmulțiriĭ. Lecțiune de învățat (Crg.). Pl. (bg. sîrb. tabla, ngr. távla). Un joc cu doŭă zarurĭ care se aruncă pe doŭă table cu marginele rîdicate și care table se închid ca o cutie (fr. trictrac). Tablele Legiĭ, Cele zece Poruncĭ ale luĭ Moĭse, săpate pe lespezĭ. Cele doŭă-spre-zece Table, cele 12 table de aramă pe care aŭ fost săpate la 450 în ainte de Hristos primele legĭ ale Romanilor. Tabla regească, Curtea de Apel în Ungaria veche. Table saŭ tăblițe ceruite. V. ceruĭesc. – L. V. și tavlíe, tablíe (ngr. tavlia).

tabla s. v. TAVĂ. TIPSIE.

tabla-bașa adv. v. BINE. COMOD. CONFORTABIL.

tablă s. v. BRAZDĂ. CARTON. COPERTĂ. CURTE DE CASAȚIE. FUND. GLAF. ÎNVELITOARE. LECȚIE. MUCAVA. OBLON. PERVAZ. PLACĂ. PLANȘĂ. PLANTĂ. PLITĂ. RĂZOR. SCOARȚĂ. SOLĂ. STRAT. TABEL. TALPĂ. TARLA. TAVĂ. TĂBLIE. TĂBLIȚĂ. TEMĂ. TIPSIE.

TABLĂ s. 1. tinichea, (Transilv. și Ban.) pleu. (Lighean de ~.) 2. (înv. și reg.) tabelă. (~ de scris cu creta.) 3. tablă de materii = conținut, cuprins, sumar, (înv.) registru, scară, sumă, (grecism înv.) pinax. (~ a unui tratat.)

TABLE s. pl. (astăzi rar) trictrac. (Joacă ~.)

táblă, table, s.f. – (reg.; înv.) 1. În expresia Tabla Țării = Curtea de Casație (ALR, 1965: 996). 2. Carte funciară (ALR, 1956: 145). – Din sl. tabla (< lat. tabula) (Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX); lat. tab(u)la, magh. tabla, fr. table (MDA).

táblă, -e, s.f. – 1. În expresia Tabla Țării = Curtea de Casație (ALR 1965: 996). 2. Carte funciară (ALR 1956: 145). – Din sl. tabla (< lat. tabula).

TABLÁ s. f. Instrument muzical indian format din două tobe, care sunt lovite cu degetele sau podul palmei.

TABLA BUȚII, pas în Carpații de Curbură, între masivele Ciucaș (la V) și Siriu (la E), în zona de izvor a râului Buzoel, la 1.075 m alt., la S de vf. Zăganu. În sec. trecute, prin acest pas, unde se afla și un punct de vamă, se efectua un intens trafic cu cereale și vinuri spre Brașov. În prezent este puțin circulat.

a face o tablă expr. a juca o partidă de table.

a juca table expr. a se masturba.

a scoate (pe cineva) la tablă expr. a certa (pe cineva), a cere socoteală (cuiva).