tabelă definitie

2 intrări

18 definiții pentru tabelă

TABELÁ, tabelez, vb. I. Tranz. A realiza o tabelă. – Din tabelă.
TABÉLĂ, tabele, s. f. 1. Ansamblu de termeni, numere și simboluri așezate în linii și coloane, executat în cadrul unei tipărituri; p. ext. tabel (1). ◊ Tabelă de logaritmi = tabelă matematică în care sunt cuprinse valorile funcțiilor exponențiale elementare. 2. (Reg.) Tablă1 (3). – Din lat. tabella, germ. Tabelle.
TABELÁ, tabelez, vb. I. Tranz. A realiza o tabelă. – Din tabelă.
TABÉLĂ, tabele, s. f. 1. Ansamblu de termeni, numere și simboluri așezate în linii și coloane, executat în cadrul unei tipărituri; p. ext. tabel (1). ◊ Tabelă de logaritmi = tabelă matematică în care sunt cuprinse valorile funcțiilor exponențiale elementare. 2. (Reg.) Tablă1 (3). – Din lat. tabella, germ. Tabelle.
TABÉLĂ, tabele, s. f. 1. (Regional) Tablă (4). Încă nu fusesem ascultat la tabelă. SADOVEANU, N. F. 137. Șese sute de mii de lei, răspunse unul dintre noi cu crida la tabelă. CREANGĂ, A. 77. 2. Tabel (1), tablă (5). Acest popor romîn... [este] un popor mare și compact în cuprinsul țărilor sale, precum se va putea vedea din tabela ce urmează. GHICA, A. 121. ◊ Tabelă de logaritmi v. logaritm.
tabelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tabeleáză
tabélă s. f., g.-d. art. tabélei; pl. tabéle
tabéla vb., ind. prez. 1 sg. tabeléz, 3 sg. și pl. tabeleáză; conj. prez. 3 sg. și pl. tabeléze
tabélă s. f., g.-d. art. tabélei; pl. tabéle
TABÉLĂ s. v. cadastru, carte funciară, carte funduară, tabel, tablă, tăbliță.
TABELÁ vb. I. tr. A face o tabelă. [< tabelă].
TABÉLĂ s.f. Tablă; tabel. ♦ Serie de valori numerice aranjate într-o anumită ordine în șiruri și coloane, folosite pentru a ușura anumite calcule sau pentru a face anumite clasificări. [< germ. Tabelle, it., lat. tabella].
TABÉLĂ s. f. serie de valori numerice aranjate într-o anumită ordine în șiruri sau coloane care servesc pentru anumite calcule sau clasificări. ♦ ~ de logaritmi = tabelă matematică cuprinzând valorile funcțiilor logaritmice. (< lat. tabella, germ. Tabelle)
A TABELÁ ~éz tranz. A pune într-un tabel. /Din tabel
tabelă f. tablă.
tabélă f., pl. e (lat. tabella, scîndurică, tăbliță; it. tabelle; germ. tabelle, pol. tabela, rus. tábelĭ). Rar. Tablă (de scris cu creta). Tabloŭ (listă). Tăbliță. – Și (după rus.) tabél (n., pl. e), tabloŭ, listă.
tabe s. v. CADASTRU. CARTE FUNCIARĂ. CARTE FUNDUARĂ. TABEL. TABLĂ. TĂBLIȚĂ.
TABÉLĂ (< lat.) s. f. 1. Tabel. 2. T. matematică (pentru diverse funcții) = tablou în care sunt date valorile unei funcții pentru anumite valori ale argumentelor. ◊ T. trigonometrică = t. matematică în care sunt cuprinse valorile funcțiilor trigonometrice elementare pentru anumite argumente ale acestora. ◊ T. de logaritmi = t. matematică în care sunt cuprinse valorile funcțiilor logaritmice pentru anumite argumente ale acestora. ◊ T. de adevăr = tablou în calculul propozițional, care prezintă toate combinațiile posibile ale valorilor de adevăr pentru componenții unei propoziții simple sau propozițiile simple aflate în legătură; folosit și în scopul testării validității raționamentelor.

tabelă dex

Intrare: tabelă
tabelă substantiv feminin
Intrare: tabela
tabela verb grupa I conjugarea a II-a