taban definitie

3 intrări

24 definiții pentru taban

TABÁN1 s. n. (Înv.) Oțel de calitate superioară, folosit la fabricarea săbiilor. – Din tc. taban.
TABÁN2, tabanuri, s. n. 1. Căptușeală a tălpii la încălțăminte; branț. 2. (Reg.) Scândură subțire și lungă, folosită la scheletul acoperișului. 3. Talpă a plugului; plaz. – Din tc. taban.
TABÁN1 s. n. (Înv.) Oțel de calitate superioară, întrebuințat la fabricarea săbiilor. – Din tc. taban.
TABÁN2, tabanuri, s. n. 1. Căptușeală a tălpii la încălțăminte; branț. 2. (Reg.) Scândură subțire și lungă, întrebuințată la scheletul acoperișului. 3. Talpă a plugului; plaz. – Din tc. taban.
TABÁN2, tabane, s. n. 1. Căptușeală a tălpii la încălțăminte; branț. Ali... s-a descălțat și a scos din tabanul imineilor aurul. SADOVEANU, O. L. 126. 2. (Regional) Scîndură subțire și lungă întrebuințată la scheletul acoperișului unei case. 3. Talpa plugului; plaz. – Pl. și: (2, m.) tabani.
TABÁN1 s. n. (Învechit) Oțel (de calitate superioară) întrebuințat la fabricarea săbiilor. N-aș vrea nici sabii de taban Deprinse la omor, Nici lung covor de Ispahan. ALECSANDRI, P. I 148. De brîu atîrna o pală de taban, împodobită cu aur și rubine. BĂLCESCU, la TDRG.
tabán1 (oțel) (înv.) s. n.
!tabán2 (branț, scândură, talpa plugului) (reg.) s. n., pl. tabáne/tabánuri
tabán (branț, scândură, talpa plugului) s. n., pl. tabáne
tabán (oțel) s. n., pl. tabánuri
TABÁN s. v. branț, călcâi, leaț, plaz, prispă, șipcă, talpă.
tabán (-ne), s. n.1. Branț. – 2. Talpă, suport. – 3. Funie, împletitură. – 4. Talpă a plugului. Tc. taban „talpă” (Tiktin).
tabán s. m. – Oțel fin de Damasc. Tc. taban (Șeineanu, II, 339), cf. sb. taban. Sec. XIX, înv.[1]
TABÁN1 n. înv. Oțel de calitate superioară întrebuințat la fabricarea armelor albe (săbii, paloșe); oțel de Damasc. /<turc. taban
TABÁN2 ~e n. 1) Căptușeală a tălpii la încălțăminte; branț. 2) Scândură lungă și subțire, având diferite întrebuințări. 3) Suport la plug care înlesnește alunecarea acestuia pe brazdă; talpa plugului. /<turc. taban
taban n. Mold. 1. adaosul interior la talpa încălțămintelor; 2. scândură lungă și subțire din care se fac plute. [Turc. TABAN, talpă și scândură].
taban n. fier sau oțel de prima calitate: cu pala de taban plină de sânge BĂLC. [Turc. TABAN, un fel de oțel de Damasc].
muchér n., pl. e (d. muche). Est. Grindă cu doŭă muchĭ, numită și taban. Rîndea mare de făcut muchile scîndurilor.
2) plaz n., pl. urĭ (sîrb. rut. plaz, suprafață netedă a unuĭ lucru, d. vsl. plazivŭ, alunecos; bg. plŭzica, plaz. V. za-plaz. Partea cea maĭ de jos a brăzdaruluĭ, (numită și taban), pe care alunecă saŭ se tîrăște plugu la arat (V. cormană saŭ cucură). Pl. Lemnele cele groase care formează patu războĭuluĭ de țesut. – Și plas (Olt.).
1) tabán n., pl. e (turc. taban, talpă, pĭedestal; sîrb. taban, talpă). Căptușeala interioară a tălpiĭ, adaus care se pune la talpă prin îuntru (numit și branț) cînd gheata e prea mare (V. potlog). Mold. Grindă în doŭă muchĭ (mucher) care se pune la talpa caseĭ. Prispă de lemn. Șirag de smochine: un taban de smochine. Plaz.
2) tabán n. (turc. [d. pers.] taban, un fel de oțel de Damasc). Vechĭ. Oțel de cel maĭ bun: o sabie de taban.
taban s. v. BRANȚ. CĂLCÎI. LEAȚ. PLAZ. PRISPĂ. ȘIPCĂ. TALPĂ.
TABAN tc. „oțel”. 1. – b. (Mar). 2. Tăban (Ard II 108) – mold., 1667 mart 12; olt. (17 B I 367); – Melisian, armean (Băl II). 3. Tăbăniniasă, jup-sa (Vit 10).
Tăb/an, -ăniniasă v. Taban 2, 3.

taban dex

Intrare: taban
taban 1 pl. -e substantiv neutru
taban 2 pl. -uri substantiv neutru
taban 3 pl. -i substantiv masculin
Intrare: Tăban
Tăban
Intrare: Taban
Taban