tabac definitie

24 definiții pentru tabac

TABÁC2, tabaci, s. m. (Înv.) Tăbăcar. – Din tc. tabāk.
TABÁC1, (2) tabacuri, s. n. 1. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. ♦ (Reg.) Tutun de fumat. ♦ (Bot.) Tutun (1). 2. (La pl.) Sorturi de tabac (1). – Din germ. Tabak, rus., ucr. tabak.
TABÁC2, tabaci, s. m. Tăbăcar. – Din tc. tabāk.
TABÁC1, tabacuri, s. n. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. ♦ (Reg.) Tutun de fumat. ♦ (Bot.) Tutun (1). – Din germ. Tabak, rus., ucr. tabak.
TABÁC1 s. n. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. Deschidea [tabachera], înfigea două degete în ea și trăgea tabac pe nas. HOGAȘ, H. 43. [Dascălul] sfîrcuiește toată ziua la tabac. CREANGĂ, A. 16. ♦ (Regional) Tutun de fumat. De opt săptămîni nu ne-a dat dom’ majur tabacul. CAMILAR, N. I 12. ♦ Planta ale cărei frunze dau tutunul. (Atestat în forma tăbac) Foaie verde de tăbac. BIBICESCU, P. P. 43. – Variantă: tăbác s. n.
TABÁC2, tabaci, s. m. (Astăzi rar) Tăbăcar. Albia rîului se îngusta... începea stăpînirea tabacilor care își argăseau pieile în Dîmbovița. PAS, L. I 70. În stînga mănăstirii... doi tabaci duceau pe umeri, atîrnate de o prăjină lungă, piei crude. CAMIL PETRESCU, O. I 446. Populațiunea orașelor se compunea de meseriași și neguțători... curelari, ceaprazari, tabaci. GHICA, S. XIV.
TĂBÁC s. n. v. tabac1.
tabác1 (tăbăcar) (înv.) s. m., pl. tabáci
tabác2 (tutun) s. n., (sorturi) pl. tabácuri
tabác (tăbăcar) s. m., pl. tabáci
tabác (tutun) s. n., pl. tabácuri
TABÁC s. v. argăsitor, tăbăcar, tutun, tutun turcesc.
TABÁC I. s. n. tutun măcinat care se aspiră pe nas. II. adj. inv. de culoarea tutunului. (< germ. Tabak, fr. tabac, rus., ucr. tabak)
tabác (-ci), s. m. – Muncitor care tăbăcește pieile, argăsitor. – Mr. tăbac. Tc. (arab.) tabak (Șeineanu, II, 338), cf. alb., bg., sb., megl. tabak, ngr. ταμπάϰης. – Der. tăbăci, vb. (a argăsi, a dubi; a usaca pielea la soare), cf. megl. tăbățǫs, tăbățiri; tăbăcar, s. m. (argăsitor); tăbăcărie, s. f. (meseria și atelierul tăbăcarului); tăbăceală, s. f. (argăseală); tăbăcit, s. n. (argăsit); tăbăcăreasă, s. f. (Mold., un anumit joc de cărți).
tabác (tabacuri), s. n. – Tutun. Var. Trans. tabac. Mr. tabac. Sp. tabaco (REW 8508a), prin intermediul it. tabacco, fr. tabac, germ. Tabak, cf. ngr. ταμπάϰος, rus., rut. tabak etc. – Der. tabachere (var. tababcheră, mr. tabacheră), s. f. (cutiuță pentru tutun sau țigări), din it. tabacchiera, prin intermediul ngr. ταμπαϰιέρα; tabachere, s. f. (luminator, lucarnă), din fr. tabatière asimilat la cuvîntul anterior; tabagie, s. f., din fr. tabagie; tabagism, s. n., din fr. tabagisme; tabacioc, s. n. (Mold., puțin tutun); din rus. tabaŭok.
TABÁC2 ~ci m. rar Muncitor specializat în tăbăcirea pieilor; argăsitor; dubălar; tăbăcar. /<turc. tabak
TABÁC1 ~uri n. Preparat din frunze uscate de tutun, măcinate fin, care se aspiră pe nas; tutun prizat. /<ngr. tampákos, germ. Tabak
tabac m. tăbăcar: uliță tabacilor. [Turc. TABBAK].
tabac n. 1. tutun pulverizat de tras pe nas; 2. Tr. tutun. [Ung. TOBÁK (v. duhan)].
1) tabác m. (turc. pop. tabak, lit. [d. ar.] debbagh; ngr. tabákis, alb. bg. tabak, ung. tabak și tobak). Munt. vest. Tăbăcar.
2) tabác n., pl. urĭ (rus. tabak, germ. tabak, fr. tabac, d. sp. tabaco, tutun, d. americanu tabacco, numele unuĭ fel de cĭubuc cu doŭă țevĭ, numit așa înainte de a fi fost știută insula Tabago; it. tabacco, engl. tobacco, ung. tobák. V. „Monographie du tabac” de Ch. Fermond, Paris, Imprimerie Centrale de Napoléon Chaix, rue Bergère, 20, 1857, pag. 17). Praf de tutun, pe care uniĭ (maĭ ales bătrîniĭ) obișnuĭesc a-l trage pe nas: a trage tabac. V. tutun.
tabac s. v. ARGĂSITOR. TABĂCAR. TUTUN. TUTUN TURCESC.
TABAC subst. 1. – popa (16 B IV 98); -u, A. (Cîmp); -a țig. (16 B V 10). 2. Tăbac (Moț). 3. Tăbăci (16 B II 11).
Tabac, Tăbăci v. Tabac 2, 3.

tabac dex

Intrare: tabac (tăbăcar; -i)
tabac tăbăcar; -i substantiv masculin
Intrare: tabac (tutun; -uri)
tabac tutun; -uri substantiv neutru
Intrare: tăbac
tăbac
Intrare: Tabac
Tabac