tabără definitie

32 definiții pentru tabără

TÁBĂRĂ, tabere, s. f. 1. Loc de dispunere temporară a trupelor, amenajat în afara localităților în scopul instruirii soldaților în condiții de campanie; tabie (2). ♦ Popas; etapă. 2. Așezare vremelnică în corturi, în barăci etc. ♦ Așezare (în aer liber) pentru copii, elevi etc. aflați la odihnă sau pentru sportivi în timpul antrenamentelor. ♦ (Sport) Cantonament. 3. Grup de care în mers sau în popas; convoi. 4. (Înv.) Oaste; p. ext. mulțime, gloată. 5. Grup opus altui grup; grupare, asociație politică care luptă pentru o anumită cauză. – Din sl. taborŭ.
TĂBĂRÎ́, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără.
TÁBĂRĂ, tabere, s. f. 1. Loc (întărit) unde staționează trupele un timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciții practice pe teren cu efective de mari unități; tabie (2). ♦ Popas; etapă. 2. Așezare vremelnică în corturi. ♦ Așezare (în aer liber) pentru adăpostirea copiilor, a elevilor, a muncitorilor etc. aflați la odihnă sau a sportivilor în timpul antrenamentelor. ♦ (Sport) Cantonament. 3. Grup de care în mers sau în popas; convoi. 4. (Înv.) Oaste; p. ext. mulțime, gloată. 5. Grup de oameni opus altui grup; grupare, asociație care luptă pentru o anumită cauză. – Din sl. taborŭ.
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violență, dușmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc și nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. – Din tabără.
TÁBĂRĂ, tabere, s. f. 1. Loc (întărit) unde staționează oastea (în corturi sau sub cerul liber) un timp mai îndelungat. V. bivuac, lagăr, cantonament. După ce ajunseră a doua-zi la tabăra Nohailor [prietenii] căzură la hodină. SADOVEANU, O. VII 145. Se trimiseră mulțime de deputați în tabăra turcească. BOLINTINEANU, O. 262. ◊ Expr. A lega tabără v. lega (I 5). A înfige tabăra v. înfige (1). ♦ (Cu sens colectiv) Tot ce ține de o oaste (oameni, corturi, care, animale etc.) care poposește într-un loc. Tabăra întinsă, plină de murmur greu și de furnicar pestriț, se liniștea încet-încet în soarele fierbinte. SADOVEANU, O. VII 16. Toată tabăra cu bogățiile sale, cu o sută de steaguri picară în mînele moldovenilor. ARHIVA R. I 99. ◊ Expr. A lăsa totul (sau toate) tabără = a lăsa toate claie peste grămadă, în dezordine, unul peste altul. ♦ Popas; etapă. Drumul cotea în valea Șomuzului, într-un loc unde se mai cunoștea urmă de tabără a oștilor ce dăduseră zdruncin craiului Matiaș. SADOVEANU, F. J. 104. [Amiralul Cicala] își urmă calea... făcînd cinsprezece tabere din Constantinopol pînă în cîmpiile Dobrogii. BĂLCESCU, O. II 79. 2. Așezare vremelnică în corturi; campament. Se afla în popas, în laturea șoselii, la intrarea satului, o tabără de nomazi. SADOVEANU, E. 45. Vin de-mi vezi țara de atîtea minuni plină, arabii cum stau în taberi cu-a lor femei și copii. NEGRUZZI, S. II 131. 3. Așezare situată în cîmp sau în pădure, pentru adăpostirea (în corturi) a copiilor, elevilor, muncitorilor aflați la odihnă sau pentru antrenamentul sportivilor. Copii ai ceferiștilor au petrecut zile plăcute în coloniile și taberele de la munte sau mare. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2902. 4. (De obicei determinat prin «de care») Grup de care în mers sau în popas. V. caravană. Tabăra de cară a poposit în Poiana Țiganului. SADOVEANU, P. 46. Focul taberii s-a stins, Neagra umbră s-a întins. ALECSANDRI, P. A. 95. O tabără de care mergea la tîrg cu oale. DONICI, F. 105. 5. Oaste; ceată; p. ext. mulțime, gloată. Avea și dînsul trei feciori Și i-au plecat toți trei deodată La tabără. COȘBUC, P. I 99. La Nicopole văzut-ai cîte tabere s-au strîns Ca să stee înainte-mi ca și zidul neînvins. EMINESCU, O. I 147. ◊ (În metafore și comparații) De s-ar rîndui [diavolii] asupra mea tabără, nu se va înfricoșa inima mea. STĂNOIU, C. I. 157. ◊ Fig. Ridică tu tabăra ta, Tu, codrule, nu te lăsa Și luptă-te bine! COȘBUC, P. I 237. 6. Grup opus altui grup; grupare, partid sau front politic, asociație formată din mai multe partide sau chiar națiuni și state, care luptă pentru o cauză comună. V. lagăr. Aș fi răbdat să fii din tabăra cealaltă, te-aș fi admirat chiar... văzînd cum renunți la tot pentru religia ta nouă. DEMETRIUS, C. 54. (Glumeț) N-apucasem încă bine să mă așez pe spetele Pisicuții, cînd sosiră și cînii și lupta se începu crîncenă între cele două tabere dușmane. HOGAȘ, M. N. 186. – Pl. și: taberi (SADOVEANU, O. VIII 219, BOLINTINEANU, O. 34, NEGRUZZI, S. II 131).
TĂBĂRÎ́, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (pentru a-l imobiliza, a-l lovi); a da năvală, a se năpusti. Au tăbărît dorobanții pe el să-l lege. STANCU, D. 46. Cînd auzeam noi de masă, tăbăram pe dînsa ș-apoi aține-te gură! CREANGĂ, O. A. 37. Un găligan de școlar, cît un bivol de mare, tăbărîse pe un băiat slab și pirpiriu. GHICA, S. 676. ♦ Fig. A apostrofa (pe cineva), a se adresa (cuiva) în mod insistent; a sări cu gura (la cineva). Prietinii tăbărau cu întrebările pe capul orheianului. SADOVEANU, O. VII 57. Popii tăbărîră pe capul nevestii lui. O îngroziră cu iadul. VLAHUȚĂ, O. A. 114. ♦ Tranz. (Rar) A doborî; a imobiliza. Șerpele se zvîrcolea... Și pe loc se-mpleticea Și d-a lungul se lungea. Atunci el mi-l tăbăra, Bucățele că-l făcea. TEODORESCU, P. P. 443. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. Parcă-l zărește pe moș Gavril cum dă cu fuga spre dînsul... tăbărînd cu grabă, ca să-i dea ajutor la bagaje. MIRONESCU, S. A. 132. 2. A-și așeza tabăra; a poposi, a cantona. De cinci zile-acu, toată oastea lui Sobiețki tabără în valea Neamțului. ALECSANDRI, T. II 19. Sinan venise de tăbărî nu departe de strîmtoarea în care sta Mihai. BĂLCESCU, O. II 101. Oștile au tăbărît, mîndre cete-au poposit. TEODORESCU, P. P. 477. 3. (Învechit) A cădea de oboseală, a se prăbuși la pămînt. Ticălosul măgar, fiind împovărat preste măsură, au început supt sarcină a tăbărî. ȚICHINDEAL, F. 118.
TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva, a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. 3. (Înv.) A cădea de oboseală. Ticălosul măgar... au început supt sarcină a tăbărî. (ȚICHINDEAL). – Din tabără.
tábără s. f., g.-d. art. táberei; pl. tábere
tăbărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 tábără, imperf. 3 sg. tăbărá, perf. s. 3 sg. tăbărî, 3 pl. tăbărấră; conj. prez. 3 să tábere; ger. tăbărấnd; part. tăbărất
tábără s. f., g.-d. art. táberei; pl. tábere
tăbărî́ vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 sg. tábără, imperf. 3 sg. tăbărá; conj. prez. 3 sg. și pl. tábere
TÁBĂRĂ s. 1. (MIL.) bivuac, (înv.) conac. (Trupele s-au adăpostit în ~.) 2. (MIL.) campament, lagăr, (înv.) sălaș, tabie. (~ unui regiment.) 3. (MIL.) cantonament, (reg.) staniște. (~ oștilor.) 4. v. castru. 5. (SPORT) cantonament. (~ de box de la Sinaia.) 6. grupare, partidă, (înv.) parte, partid. (Fruntaș al ~erei unioniste.) 7. ceată, grup. (S-au împărțit în două ~ere.) 8. parte. (Ce se aude din ~ adversă?)
TÁBĂRĂ s. v. armată, gloată, oaste, oștire, popas, putere, trupe.
TĂBĂRÎ vb. v. năpusti.
TĂBĂRÎ vb. v. cantona, obosi, osteni.
tábără (-bere), s. f.1. Cantonament, campare. – 2. Armată, forță. – 3. Partidă, grupare. – 4. Mulțime, cantitate mare. – 5. Convoi, grup de care. – Mr. tăbure „batalion”, megl. tăbur. Tc. sau mai probabil tăt. tabur (J. Melich, Ung. Jb., XV, 529-40; Vasmer, III, 66), parțial prin intermediul sl. taborŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Tiktin; Candrea), cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol., rus. tabor, mag. tabór. – Der. tăbăraș, s. m. (soldat care aparține unei tabere); tăbărî, vb. (a face tabără; a împresura, a asedia; a se repezi la, a se năpusti).
TÁBĂRĂ1 ~ere f. 1) Popas al unor grupe de oameni (turiști, sportivi); campament. ◊ A lăsa toate (sau totul) ~ a lăsa toate (sau totul) în dezordine. 2) Popas al unor trupe în marș; lagăr; campament; bivuac; cantonament. 3) Grup de care în mers sau în popas; convoi. [G.-D. taberei] /<sl. taboru
TÁBĂRĂ2 ~ere f. 1) Grup de persoane, partide sau state, aflat în opoziție cu alt grup. 2) pop. Grup mare de oameni. [G.-D. taberei] /<sl. taboru
A TĂBĂRÎ́ tábăr intranz. 1) A se arunca cu lăcomie sau cu violență; a se năpusti; a se repezi; a năpădi; a năvăli. ~ asupra mâncării.~ cu gura a se adresa cuiva cu o avalanșă de mustrări și de reproșuri. 2) înv. A se așeza cu tabăra pentru popas; a-și face tabără. ~ la marginea unui râu. /Din tabără
tabără f. 1. lagăr: a așeza, a ridica tabără; 2. ceată numeroasă: locustele merg în tabere; 3. stațiune militară: făcând 25 tabere din Constantinopole până în câmpiile Dobrogei BĂLC. [Slav. TABORŬ].
tăbărî v. 1. a așeza tabăra: oștirea tabără la munte; 2. a da năvală, a ataca: un școlar tăbărîse un băiat CR.; 3. a veni cu grămada: furnicile tabără la stejar; 4. fig. a stărui: au tăbărît cu toții pe dânsul. [Tras din tabără: termen primitiv militar cu sensul generalizat].
tábăr și tăbărắsc, a -î́ v. intr. (d. tabără; sîrb. taboriti, taborovati, rus. tabóriti-sĕa. – Tabăr, taberĭ, tabără; să tabere). Mă așez. îmĭ ĭaŭ loc pe maĭ mult timp, cantonez orĭ bivuachez: oastea a tăbărit pe deal. Daŭ năvală, atac, năpădesc (cu bătaĭa, cu vorba saŭ cu cererile): tăbărise cu cĭomegele pe el, caliciĭ tăbărîse la pomană. Ban. Ostenesc. V. tr. Cantonez orĭ bivuachez.
tábără f., pl. ere și erĭ (vsl. taborŭ, rus. pol. sîrb. tabór; ung. tábor, turc. tabur). Vechĭ. Oprire, popas, etapă militară. Maram. Oaste. Arm. Lagăr, bivuac permanent în barace p. exercițiu trupelor. Ceată, partid. Convoĭ. Adv. Grămadă, claĭe peste grămadă: a lăsa lucrurile tabără.
tăbărắsc, V. tabăr.
tabără s. v. ARMATĂ. GLOATĂ. OASTE. OȘTIRE. POPAS. PUTERE. TRUPE.
TABĂRĂ s. 1. (MIL.) bivuac, (înv.) conac. (Trupele s-au adăpostit în ~.) 2. (MIL.) campament, lagăr, (înv.) sălaș, tabie. (~ a unui regiment.) 3. (MIL.) cantonament, (reg.) staniște. (~ a oștilor.) 4. (SPORT) cantonament. (~ de box de la Sinaia.) 5. grupare, partidă, (înv.) parte, partid. (Fruntaș al ~ unioniste.) 6. ceată, grup. (S-au împărțit în două ~.) 7. parte. (Ce se aude din ~ adversă?)
tăbărî vb. v. CANTONA. OBOSI. OSTENI.
TĂBĂRÎ vb. a se arunca, a se azvîrli, a se năpusti, a năvăli, a se precipita, a se repezi, a sări, a se zvîrli, (rar) a se prăbuși, (înv. și pop.) a cădea, (înv. și reg.) a năduli, a se prăpăstui, (reg.) a iuruși, a năboi, a se năprăti, a nooti, a se tovărî, (Transilv.) a se aiepta, (Transilv. și Ban.) a se șupi, (înv.) a se da, a năbuși, a năvrăpi, a se slobozi. (Au ~ asupra dușmanului.)
tábără-cúrs s. f. Tabără în care se țin cursuri de specializare ◊ „În această vară Societatea de științe naturale și geografie va organiza pentru profesorii care predau geografia și științele naturii în școlile generale și licee tabere-curs, cu program de geografie și biologie.” I.B. 28 II 67 p. 2; v. și Sc. 8 III 67 p. 4, 16 VII 68 p. 2 (din tabără + curs)
TABĂRĂ DE AVIAȚIE cantonament de pregătire cu scopul de a învăța pilotaj sau parașutism în regim de campanie, pentru recunoașterea unor zone, fotografiere aeriană etc.
TABĂRĂ subst. 1. Tabăr, Mihai 1702 (AO XX 97); -ă, Ioan, mold. (Sd VI 129) etc.; St. vornic, 1776 (Sd XXII 247-9); -a, călăraș, 1655 (Sd IV 38).
tabără, tabere s. f. (intl.) închisoare.

tabără dex

Intrare: tabără
tabără substantiv feminin
Intrare: tăbărî
tăbărî verb grupa a IV-a conjugarea a III-a
Intrare: Tabără
Tabără