tașcă definitie

2 intrări

19 definiții pentru tașcă

TÁȘCĂ, tăști, s. f. Geantă de piele sau de pânză, în care se țin diferite obiecte. ♦ Pungă de piele în care se țin tutunul, banii etc.; tecșilă, tășulă. – Din ucr. taška, magh. táska.
TÁȘCĂ, tăști, s. f. Geantă de piele sau de pânză, în care se țin diferite obiecte. ♦ Pungă de piele în care se țin tutunul, banii etc.; tecșilă, tășulă. – Din ucr. taška, magh. táska.
TÁȘCĂ, tăști, s. f. Geantă de piele sau de pînză, mai rar de tinichea, în care se țin diferite obiecte și care se poartă în mînă, atîrnată pe umăr sau prinsă la brîu. A scos tașca de vînător de după umăr. CAMIL PETRESCU, O. I 394. Tudor își făcea socoteala dacă și-a luat toate îndreptările în tașca de piele. SADOVEANU, O. VII 107. Cu hrisoavele și zapisele lui răzășești încuiate cu lacate în tașca de tinichea, bătuse drumul judecăților. C. PETRESCU, R. DR. 23. ♦ Pungă de piele în care se ține tutun, bani etc. Tatăl lui Bică avea o tașcă de piele, legată de șold, sub haină, și zornăiau în ea gologanii de aramă și nichel. PAS, Z. I 164. În tașcă s-au aflat ceva parale. SADOVEANU, B. 241.
TÁȘCĂ, tăști, s. f. Geantă de piele sau de pânză, în care se țin diferite obiecte. ♦ Pungă de piele în care se țin tutunul, banii etc. – Ucr. taška, magh. táska.
táșcă s. f., g.-d. art. tắștii; pl. tắști
táșcă s. f., g.-d. art. tăștii; pl. tăști
TÁȘCĂ s. 1. geantă. (Vânătorul purta o ~.) 2. (rar) teșcălie, (înv. și reg.) tecșilă, (reg.) patașcă, tășulă, (Transilv. și Mold.) tașculă. (Ține tutunul în ~.)
TÁȘCĂ s. v. colțunaș, tolbă.
TĂȘCÁ vb. v. ademeni, amăgi, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, prosti, purta, trișa.
táșcă (-tắști), s. f. – Traistă, tolbă, sac, raniță. – Var. teașcă, teșcoi, te(c)șilă, tecșoi, înv. ticseu, tixeu. Germ. Tasche, prin intermediul mag. táska, pol. taszka, rut., rus. slov. táška (Cihac, II, 403; Miklosich, Fremdw., 132; REW 8592).
TÁȘCĂ tăști f. rar Geantă de piele sau de pânză, în care se țin diferite obiecte (bani, tutun). /<ucr. taška, ung. táska
tășcá, tașc, vb. I (reg.) a păcăli, a înșela.
tașcă f. Mold. Tr. 1. pungă: iască împistrită cu bumbi; 2. sac: butilca o puse într’o tașcă a diligenței AL. [Ung. TÁSKA (din nemț. Tasche)].
táșcă f., pl. tăștĭ (ung. táska, buzunar, tașcă, d. vgerm. tasca, ngerm. tasche; pol. taszka, rut. táška, it. tasca). Geantă de ținut banĭ, hîrtiĭ de valoare, scrisorĭ ș. a.
TAȘCĂ s. 1. geantă. (Vînătorul purta o ~.) 2. (rar) teșcălie, (înv. și reg.) tecșilă, (reg.) patașcă, tășulă, (Transilv. și Mold.) tașculă. (Ține tutunul în ~.)
tașcă s. v. COLȚUNAȘ. TOLBĂ.
tășca vb. v. ADEMENI. AMĂGI. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. MINȚI. MOMI. PĂCĂLI. PROSTI. PURTA. TRIȘA.
táșcă, tăști, s.f. – (reg.) Geantă de piele sau din pânză, în care se țin diferite obiecte, tutunul, banii: „Și cum avea tașcă mare de piele, a băgat mâna-n tașcă și a scos din ea câteva mânuri de galbeni de aur” (Bilțiu, 1999: 420). ♦ (onom.) Tășcari, poreclă pentru locuitorii din Firiza (Bițiu-Dăncuș: 2005). – Din magh. táska „geantă”, ucr. táška (Cihac, Miklosich, cf. DER; DLRM, DEX, MDA) < germ. Tasche (Șăineanu, Scriban).
táșcă, tăști, s.f. – Geantă de piele sau din pânză, în care se țin diferite obiecte, tutunul, banii: „Și cum avea tașcă mare de piele, a băgat mâna-n tașcă și a scos din ea câteva mânuri de galbeni de aur” (Bilțiu 1999: 420). Tășcari, poreclă pentru locuitorii din Firiza (T.B. Dăncuș: 2005). – Din germ. Tasche, prin intermediul magh. táska, ucr. táška (Cihac cf. DER).

tașcă dex

Intrare: tașcă
tașcă substantiv feminin
Intrare: tășca
tășca verb grupa I conjugarea I