TĂVÍȚĂ, tăvițe, s. f. Diminutiv al lui tavă. – Tavă + suf. -iță.

TĂVÍȚĂ, tăvițe, s. f. Diminutiv al lui tavă. – Tavă + suf. -iță.

TĂVÍȚĂ, tăvițe, s. f. Diminutiv al lui tavă; tipsie mică. 1. v. tavă (1). Ia plicul de pe mescioară, pecetluiește-l cu pecetea de pe tăvița cu călimările, și să pleci îndată la Focșani. GHICA, S. 5. 2. v. tavă (4). Ea lua apoi hîrtia, scoase acele cu degetele ei mărunte, întinse tăvița pe masă și așeza vasul cu bilete de vizită pe ea. SLAVICI, N. I 320.

tăvíță s. f., g.-d. art. tăvíței; pl. tăvíțe

tăvíță s. f., g.-d. art. tăvíței; pl. tăvíțe