tăvăluc definitie

15 definiții pentru tăvăluc

TĂVĂLÚC s. m. v. tăvălug.
TĂVĂLÚG, tăvăluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ◊ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. și: (m.) tăvălugi. – Var. tăvălúc s. m.] – Tăvăli + suf. -ug.
TĂVĂLÚC s. m. v. tăvălug.
TĂVĂLÚG, tăvălugi, s. m. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ◊ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. și: (n.) tăvăluguri. – Var. tăvălúc s. m.] – Tăvăli + suf. -ug.
TĂVĂLÚC s. m. v. tăvălug.
TĂVĂLÚG, tăvălugi, s. m.,și tăvăluguri, tăvăluge, s. n. (Și în forma tăvăluc) 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărîmarea bulgărilor de pămînt și da netezirea solului înainte și după însămînțare (v. vălătuc); cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărîmarea și îndesarea unor materiale. L-a prins sub doage și a trecut peste el ca un tăvălug. I. BOTEZ, ȘC. 24. Înainte de-a sămăna, acești bolovani trebuiesc sfărîmați. Sfărîmarea se face prin ploaie... sau prin ajutorul borunei, grapei sau tăvălucului. PAMFILE, A. R. 58. ◊ (În contexte figurate) Cazul d-tale e foarte grav... Dar tăvălugul acopere toate mormintele... – Vedeți... făcu locotenentul și plesni din limbă: tăvălugul nu poate omorî conștiința. CAMILAR, N. I 128. ◊ Expr. A se duce, a se da (sau a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. S-a dus de-a tăvălucul... cum s-ar duce un harbuz în vale. GANE, N. II 110. Stăpînu-mi răsplăti Lovindu-mă din fugă... Cît pînă jos pe scară m-am dus d-a tăvălugul. NEGRUZZI, S. II 243. Pontifii... Închină lui Antoniu un larg și lat covor... Și-l dau de-a tăvălucul în față-i, la picioare. ALECSANDRI, T. II 324. Copiii... dîndu-se tăvăluc, strigă. ȘEZ. IX 132. 2. Instrument rudimentar de treierat, format dintr-un cilindru cu șanțuri adînci, tras de cai pe arie, pentru ca să desprindă grăunțele; val. Pe întinderi munceau oameni: treierau cu cai și tăvălugi de piatră clăi mari de orz. SADOVEANU, O. VII 82. Intră dumnealui în grajd Și scoase 12 elefanți, La tăvăluci înhămați. Tăvălucii să-nvîrtea, Paiele le sfărîma, Grîul se scutura. PĂSCULESCU, L. P. 29. – Variantă: tăvălúc s. m.
!tăvălúg s. n., pl. tăvălúguri
tăvălúg s. m./s. n., pl. tăvălúgi/tăvălúguri
TĂVĂLÚG s. 1. (AGRIC.) vălătuc, (reg.) tăvală, tăvălic, treierătoare, (prin Transilv. și Mold.) măngălău, (prin Ban.) rol. (Cu ~ul se îndeasă solul semănat.) 2. (TEHN.) (reg.) sul. (~ pentru nivelarea solului.) 3. (AGRIC.) val. (~ pentru treieratul rudimentar.)
TĂVĂLÚG s. v. buhai, ciurlan, coinac, salcicorn, săricică.
TĂVĂLÚG ~gi m. 1) Unealtă sau mașină agricolă, constând din unul sau mai mulți cilindri, folosită în lucrările de îndesare și de nivelare a pământului înante și după însămânțare. ◊ (A se da, a se duce) de-a ~gul a se duce de-a rostogolul. 2) înv. Instrument de treierat, format dintr-un cilindru de lemn, care se rotește în jurul unui ax fix. [Pl. și tăvăluguri] /a (se) tăvăli + suf. ~ug
tăvălug n. sul de lemn gros cu care se ridică pietrele de moară la ferecat; de-a tăvălugul, rostogolindu-se: jos pe scară m’am dus de-a tăvălugul NEGR. [Derivat din tăvălì].
tăvălúc și -úg m. (ca vălătuc, vălug, tumurug) și n., pl. e și urĭ (rudă cu vălug și vălătuc. Cp. și cu tăvălesc). Buștean rătund. Cilindru care se rostogolește pe ogor după boronit ca să se sfărîme toțĭ bulgăriĭ, orĭ pe arie ca să se desprindă grăunțele, orĭ pe un drum ca să se netezească petrișu. Cilindru de lemn (orĭ de fer) care se pune supt o greutate (de ex., o ladă de banĭ) ca s’o poțĭ muta (V. chezăș). – Și tăfălug, tefelug, pl. e, și tăfălog, pl. oage (vest).
tăvălug s. v. BUHAI. CIURLAN. COINAC. SALCICORN. SĂRICICĂ.
TĂVĂLUG s. 1. (AGRIC.) vălătuc, (reg.) tăvală, tăvălic, treierătoare, (prin Transilv. și Mold.) măngălău, (prin Ban.) rol. (Cu ~ se îndeasă solul semănat.) 2. (TEHN.) (reg.) sul. (~ pentru nivelarea solului.) 3. (AGRIC.) val. (~ pentru treieratul rudimentar.)

tăvăluc dex

Intrare: tăvălug
tăvălug substantiv neutru
tăvălug
tăvălug
tăvăluc