tăune definitie

2 intrări

19 definiții pentru tăune

TĂÚN, tăuni, s. m. Nume generic dat unor insecte diptere asemănătoare cu muștele, de culoare brună, cu pete gălbui pe pântece, ale căror femele înțeapă vitele și omul pentru a se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene. ◊ Expr. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. [Var.: tăúne s. m.] – Lat. *tabo, -onis (= tabanus).
TĂÚNE s. m. v. tăun.
TĂÚN, tăuni, s. m. Nume generic dat unor insecte diptere asemănătoare cu muștele, de culoare brună, cu pete gălbui pe pântece, ale căror femele înțeapă vitele și omul pentru a se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene. ♦ Expr. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. [Var.: tăúne s. m.] – Lat. *tabo, -onis (= tabanus).
TĂÚNE s. m. v. tăun.
TĂÚN, tăuni, s. m. (Și în forma tăune) Insectă din ordinul dipterelor, de culoare brună cu pete albe-gălbui pe pîntece, care înțeapă vitele și se hrănește cu sîngele lor (Tabanus bovinus). O luă la picior chinuit de arșița crîncenă a gîtlejului, ca o vită înțepată de tăuni. DUMITRIU, N. 232. Nu făcu ca la o sută de pași și iată că dete peste un tăune. ISPIRESCU, L. 44. Hoțomanul de Pavel mi-a făcut-o... be-l-ar tăunii să-l beie, cînd i-a fi somnul mai dulce. CREANGĂ, A. 112. ◊ Fig. Să-ți grăiesc de moarte ca un prietin bun Pîn ce-a veni călăul, al temniței tăun. ALECSANDRI, T. II 124. ◊ Expr. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. Fuge și Scaraoschi după ceilalți, ca tăunul cu paiul. CREANGĂ, P. 306. – Variantă: tăúne s. m.
TĂÚNE s. m. v. tăun.
tăún s. m., pl. tăúni
tăún s. m., pl. tăúni
MUSCĂ-TĂÚNĂ s. v. tăun.
TĂÚN s. (ENTOM.; Tabanus bovinus) (înv. și reg.) sclepț, streche, bondar, bonzar, bonzălău, muscă-de-bâzdărat, muscă-mărhască, muscă-oarbă, muscă-tăună.
TĂÚN s. v. bărzăun, gărgăun, musca-calului.
tăún (-ni), s. m. – Trîntor (Tabanus bovinus). – Var. tăune. Mr. tăun, megl. tăun. Lat. tăbānus, prin intermediul unei forme vulgare *tăbǒnem (Diez, I, 406; Pușcariu 1720; REW 8507; Tiktin; Meyer-Lübke, Dacor., III, 643; Graur, BL, V, 114) sau mai probabil direct din forma clasică, printr-un intermediar *tăîn, modificat ca *înăîntru › înăuntru.
TĂÚN ~i m. Insectă dipteră hematofagă de mărimea și forma unei muște, care înțeapă omul și animalele, sugându-le sângele și transmițându-le boli virotice și microbiene. /<lat. tabo, ~onis
tăun m. insectă de coloare neagră-cafenie: botu-i având peri ascuțiți cu cari înțeapă vitele spre a le suge sângele (Tabanus bovihus). [Lat. vulg. TABONEM = clasic TABANUM].
tăún m. (lat. pop. *tabo, tabónis, cl. tabánus, tăun; it. tafáno, pv. tavan, fr. taon, pg. tavâo). Un fel de muscă mare (cafenie negricĭoasă cu ochĭ verzĭ) care suge sîngele vitelor (tabánus bovinus). V. streche.
muscă-tău s. v. TĂUN.
un s. v. BARZĂUN. GĂRGĂUN. MUSCA-CALULUI.
UN s. (ENTOM.; Tabanus bovinus) (înv. și reg.) sclepț, streche, bondar, bonzar, bonzălău, muscă-de-bîzdărat, muscă-mărhască, muscă-oarbă, muscă-tăună.
a fugi ca tăunul cu paiul expr. a fugi foarte repede.

tăune dex

Intrare: tăun
tăun substantiv masculin
tăune
Intrare: tăună
tăună