TĂTUCÚȚĂ s. m. (Pop.) Diminutiv al lui tătucă. – Tătucă + suf. -uță.

TĂTUCÚȚĂ s. m. (Pop.) Diminutiv al lui tătucă. – Tătucă + suf. -uță.

TĂTUCÚȚĂ s. m. Diminutiv al lui tătucă. Tătucuță, tată hăi! Cum de te-ai dus de la noi. Și nu te-ntorci înapoi. MARIAN, Î. 128. Ea le răspundea cu ciudă și în bătaie de joc: Da cum nu! că nu mi-oi feșteli eu mînuțele tătucuței și a mămucuței! CREANGĂ, P. 292.

tătucúță (pop.) s. m., g.-d. art. tătucúței/lui tătucúța

tătucúță s. m., g.-d. art. tătucúței/lui tătucúța