tătuc definitie

9 definiții pentru tătuc

TĂTÚC s. m. v. tătucă.
TĂTÚCĂ s. m. (Pop.) Tătic. [Var.: tătúc s. m.] – Tată + suf. -ucă.
TĂTÚCĂ s. m. (Pop.) Tătic. – Tată + suf. -ucă.
TĂTÚCĂ, (rar) tătuci, s. m. Diminutiv al lui tată. Mie îmi dă tătuca douăsprezece fălci. CAMILAR, N. II 8. Măi țîcă! Unde-i tătucă-tu? a întrebat jandarmul pe cel mai mare. SADOVEANU, O. VIII 195. Nu te teme, tătucă, îi zise ea, că-i viu eu lui de hac. ISPIRESCU, L. 179.
tătúcă/tătúc (pop.) s. m., g.-d. art. tătúcăi/lui tătúca//tătúcului/lui tătúcul
tătúcă/tătúc s. m., g.-d. art. tătúcăi/lui tătúca//tătúcului/lui tătúcul; pl. tătúci
TĂTÚC s. v. tăicuță, tătic.
tátă m., pl. tațĭ, gen. al tatăluĭ, fam. al tatiĭ saŭ al lu tata (lat. fam. tata = pater, tată; it. sp. pg. tata. D. rom. vine vsl. sîrb. ceh. pol. tata, bg. tate [dim. tatko, sîrb. tajko, de unde rom. taĭcă], ngr. tatás). Părinte, acela care dă vĭață unuĭ copil. Tatăl nostru, numele celeĭ maĭ însemnate rugăcĭunĭ creștineștĭ, care începe cu aceste cuvinte. A ști ceva ca pe „Tatăl nostru”, a ști foarte bine (pe de rost). – Forma art. tatăl e arhaică și literară. În vorbă se zice numaĭ tata, în est și tatu (Con. 274). Copiiĭ zic: vine tata, tată! Ca alintăturĭ: tataĭa (est), tăticu (vest), tătucă, tătucu, tătuța, tătuțu. V. tetea.
tătuc s. v. TĂICUȚĂ. TĂTIC.

tătuc dex

Intrare: tătucă
tătucă
tătuc