tătarcă definitie

19 definiții pentru tătarcă

TĂTÁRCĂ, tătarce, s. f. 1. Tătăroaică. 2. Iapă de soi tătăresc. 3. Haină lungă, îmblănită, purtată de tătari. 4. Specie de dovleac uscat, golit de miez, folosit ca ploscă sau ca felinar. [Pl. și: tătărci] – Tătar + suf. -că.
TĂTÁRCĂ, tătarce, s. f. 1. Tătăroaică. 2. Iapă de soi tătăresc. 3. Haină lungă, îmblănită, purtată de tătari. 4. Specie de dovleac uscat, golit de miez, întrebuințat ca ploscă sau ca felinar. – Tătar + suf. -că.
TĂTÁRCĂ1, tătarce și tătărci, s. f. 1. Tătăroaică. 2. Iapă de soi tătăresc. Cadiul... Pe-o tătarcă-ncăleca Și la goană se lua, Iapa cîmpii apuca. ALECSANDRI, P. P. 151. 3. Haină lungă îmblănită, purtată în mod obișnuit de tătari. (Cu pronunțare regională) Se arătă înaintea junelui un arnăut îmbrăcat numai în fir, cu pistoalele și iataganul la brîu și cu tatarcă roșie, blănuită cu vulpe. FILIMON, C. 44.
TĂTÁRCĂ2, tătărci, s. f. Dovleac uscat, golit de miez, întrebuințat ca ploscă sau ca felinar. Ieși satul cu țuhali în cap și cu lumini în tătărci scobite. SADOVEANU, O. VII 147. (Cu pronunțare regională) Mîncau zoriți... și-și treceau unul altuia o ploscă de bostan care se cheamă tatarcă. SADOVEANU, O. VII 37.
!tătárcă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. tătárcei/tătắrcii; pl. tătárce/tătắrci
tătárcă (persoană, iapă, haină) s. f., g.-d. art. tătárcei; pl. tătárce
tătárcă (dovleac golit de miez) s. f., g.-d. art. tătărcii; pl. tătărci
BURUIANĂ-DE-TĂTÁRCĂ s. v. rostopască.
TĂTÁRCĂ s. tătăroaică, (reg.) tătăriță, tătăroaie.
TĂTÁRCĂ s. v. hrișcă, mătură, tărtăcuță.
TĂTÁRCĂ ~ce f. 1) Plantă erbacee cu tulpină târâtoare, cu frunze dințate și cu fructe gălbui, bombate la capăt și alungite spre coadă; tidvă. 2) Vas făcut din fructul uscat și golit de miez al acestei plante, folosit pentru băut; tidvă. /tătar + suf. ~că
tătarcă f. 1. femeia tătarului; 2. iapă tătărească: pe o tătarcă încăleca POP.; 3. cojoc lung: o tătarcă roșie blănită cu vulpe FIL.; 4. Bot. Tr. a) tărtăcuță; b) hrișcă (introdusă în Europa orientală de Tătarii din Crimea).
tărtácă f., pl. e și ăcĭ (din Tătarcă, fiindcă e originară din Tataria). Ml. Dovleac cu feliile dungate. Btș. (supt forma tătarcă). Tivdă (lagenaria vulgaris).
tătárcă f., pl. e (d. Tătar). Vechĭ. Ĭapă tătărească. Cojoc lung, tohoarcă (V. vinghercă). Azĭ. Btș. Tivdă (tĭugă) saŭ și tărtăcuță. Hrișcă (care a fost adusă la noi de Tătariĭ din Crimeĭa).
buruiană-de-tătarcă s. v. ROSTOPASCĂ.
TĂTARCĂ s. tătăroaică, (reg.) tătăriță, tătăroaie.
tătarcă s. v. HRIȘCĂ. MĂTURĂ. TĂRTĂCUȚĂ.
tătárcă, s.f. – (bot.) Mei tătăresc, din care se confecționează măturile; mălai de mături. Termen general în Transilvania (ALR, 1956: 145). – Din tătar + suf. -că (MDA); din sl. tatarka, cf. magh. tatarka (< tc. tat, tatar).
tătárcă, s.f. – (bot.) Mei tătăresc, din care se confecționează măturile; mălai de mături. Termen general în Transilvania (ALR 1956: 145). – Din sl. tatarka, cf. magh. tatarka (< tc. tat, tatar).

tătarcă dex

Intrare: tătarcă (pl. -e)
tătarcă pl. -e substantiv feminin
Intrare: tătarcă (pl. -ărci)
tătarcă pl. -ărci substantiv feminin