Dicționare ale limbii române

4 definiții pentru tătân

TĂTẤN, tătâni, s. m. (Pop.) Tată (1). [Forme gramaticale: gen.-dat. (urmat de adjectivul posesiv la sg.) tătâne-, tătâni-, tătână-] – Lat. tata, -anis.
TĂTÎ́N, tătîni, s. m. (Popular, mai ales la genitiv-dativ) Tată. Merg mumînile gemînd și tătînii suspinînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 303. ◊ (La genitiv-dativ sg., urmat totdeauna de adjectivul posesiv) A chemat pe Leonte Bumbu, logofătul, și i-a poruncit să șteargă din catastife toată datoria tătîne-său. REBREANU, R. I 239. Fata împăratului îngenunche dinaintea tătîne-său. CREANGĂ, P. 274. Făt-Frumos domoli pasul calului și așeză pe fată pe acela al tătîne-său. EMINESCU, N. 27. Vizitiul tătîni-meu... fura tingirile cu bucate. GHICA, S. 76. În răvașul tătînă-meu te-am rugat să mă înștiințezi ce straie au luat Apostoleanu. KOGĂLNICEANU, S. 206. – Forme gramaticale: (genitiv-dativ urmat de adjectivul posesiv la sg.) tătîne-, tătîni-, tătînă-.
TĂTÂN s. v. părinte, tată.
tătîn s. v. PĂRINTE. TATĂ.

Tătân dex online | sinonim

Tătân definitie

Intrare: tătân
tătân