tărtăcuță definitie

14 definiții pentru tărtăcuță

TĂRTĂCÚȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile (Coccinia indica). ♦ P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumeț) Cap. ♦ Ființă mică, bondoacă. – Tătarcă + suf. -uță.
TĂRTĂCÚȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile (Coccinia indica). ♦ P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumeț) Cap. ♦ Ființă mică, bondoacă. – Tătarcă + suf. -uță.
TĂRTĂCÚȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă agățătoare, din familia cucurbitaceelor, cu flori albe (Coccinia indica). 2. Fructul tărtăcuței (1), asemănător cu dovleacul, de formă lunguiață și de culoare roșie. Pe brîul sobei, de jur împrejur, sînt înșirate gutui, mere domnești și tărtăcuțe. VLAHUȚĂ, O. A. III 148. Tărtăcuță brează, Tot cîmpul nechează (Glonțul). ȘEZ. VII 102. Tărtăcuță unsă, în frunziș ascunsă (Iepurele). TEODORESCU, P. P. 230. 3. Fig. (Glumeț) Cap. V. dovleac. Mama a repetat ca să-mi intre în tărtăcuță odată G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 232. ♦ Ființă mică, bondoacă. Băieții se nasc mărunți, tărtăcuțe. STANCU, D. 87. Cînd m-o vedea tărtăcuța mea îmbrăcat așa, ce o să mă mai sărute. I. CR. IV 91. – Variante: tertecúță (ȘEZ. VIII 127), tătărcúță s. f.
tărtăcúță s. f., g.-d. art. tărtăcúței; pl. tărtăcúțe
tărtăcúță s. f., g.-d. art. tărtăcúței; pl. tărtăcúțe
TĂRTĂCÚȚĂ s. (BOT.) 1. (Coccinia indica) (reg.) curcubetă, curcubețea, tărtănică, tătarcă. 2. v. tâlv.
TĂRTĂCÚȚĂ s. v. cap.
TĂRTĂCÚȚĂ ~e f. Cap de om (prost). /tătarcă + suf. ~uță
tărtăcuță f. planta al cărei fruct e o boabă lunguiață de coloare roșie (Coccina indica). [Și tătărcuță sau cucurbetă tătărească, planta fiind originară din Azia tropicală].
tărtăcúță și (Btș.) tătărcuță f., pl. e (dim. d. tărtacă, tătarcă). O plantă cucurbitacee agățătoare ornamentală care face niște fructe galbene, gălbuĭ, portocaliĭ și altfel, marĭ cît oŭăle de găină saŭ de gîscă, de forma merelor, perelor și portocalelor și care e originară din Asia tropicală (coccinia [saŭ: cephalandra] indica). Copiiĭ se joacă cu fructele eĭ. – În Munt. și -guță. V. curcubețică.
tărtăcuță s. v. CAP.
TĂRTĂCUȚĂ s. (BOT.) 1. (Coccinia indica) (reg.) curcubetă, curcubețea, tărtănică, tătarcă. 2. (Lagenaria gourda) tigvă, tîlv, (reg.) bostănel, cătrună, ciugai, curcubetă, lupoaie, sămînțar, sărăboi, troacă.
COCCINIA Wight et Arn., COCCINIA, TĂRTĂCUȚĂ, fam. Cucurbitaceae. Gen originar din Asia tropicală, Africa, cca 22 specii, agățătoare sau întinse pe sol, de obicei cu rizom îngroșat. Frunze lobate sau colțuroase, pe partea inferioară uneori glanduloase, cîrcei simpli sau bifurcați. Flori mari, albe sau galbene, dioice, cele mascule cu stamine împreunate, cele femele, cu 3 stamine sterile, lunguiețe, stil prelungit, un stigmat trilobat, caliciu scurt, campanulat, corolă campanulată cu 5 lacinii și vîrf ascuțit. Fruct (bacă) cilindric sau lunguieț, cu multe semințe.
tărtăcuță, tărtăcuțe s. f. (glum.) cap

tărtăcuță dex

Intrare: tărtăcuță
tărtăcuță substantiv feminin