TĂRÍE, tării, s. f. 1. Forță fizică; putere, vigoare. 2. Capacitate de luptă, putere de afirmare, forță morală; fermitate. 3. Autoritate; stăpânire. 4. Soliditate, trăinicie; duritate. ♦ Fig. Valoare, valabilitate. 5. (înv.; concr.) Fortificație. 6. Moment culminant. 7. Fig. Boltă cerească, firmament; văzduh. ♦ Altitudine, înălțime; (concr.) vârf, pisc. 8. Grad (mare) de concentrație de alcool, de aromă etc. 9. Intensitate auditivă a unui sunet. – Tare + suf. -ie.

TĂRÍE, (rar) tării, s. f. 1. Forță fizică; putere, vigoare. 2. Capacitate de luptă, putere de afirmare, forță morală; fermitate. 3. Autoritate; stăpânire. 4. Soliditate, trăinicie; duritate. ♦ Fig. Valoare, valabilitate. 5. (Înv.; concr.) Fortificație. 6. Moment culminant. 7. Fig. Boltă cerească, firmament; văzduh. ♦ Altitudine, înălțime; (concr.) vârf, pisc. 8. Grad (mare) de concentrație de alcool, de aromă etc. 9. Intensitate auditivă a unui sunet. – Tare + suf. -ie.

TĂRÍE, (rar) tării, s. f. 1. Forță fizică; putere, vigoare. Apa era strînsă în maluri... ca o putere stăpînită și rea, încordîndu-și tăriile, să se dezlănțuie. C. PETRESCU, Î. II 175. Loviră pe fiecare în cap cu așa tărie, încît rămaseră morți. ISPIRESCU, L. 305. Se îngrozea văzîndu-se... fără tărie prin locașele sălbatice ale fiarelor. ODOBESCU, S. III 209. ◊ (Legat de un substantiv prin prep. «de», exprimă ideea de superlativ) Bre, ce tărie de flăcău. GALACTION, O. I 54. 2. Capacitate de luptă, putere de afirmare, forță morală; dîrzenie, fermitate. Cînd mă cuprinde dor adînc de țară... Iau cartea unde curge sfînt izvorul De-nțelepciune și tărie rară. IOSIF, V. 68. Se sculă în picioare ca să dea mai multă tărie vorbelor lui. VLAHUȚĂ, O. A. 191. Oamenii... nu știu cîtă tărie este în inima unei tinere fete. NEGRUZZI, S. I 27. 3. Putere, autoritate; (învechit) stăpînire. Mircea își dase obștescul sfîrșit pe scaunul domnesc, în mijlocul tăriei sale. ODOBESCU, la TDRG. Afară de aceasta primarii se înjosesc mergînd încinși fiind cu eșarpa tricoloră a tăriei, după ordine la acei ce nu le mai pot da, nici au dreptul a le mai da. I. IONESCU, D. 50. ♦ (Neobișnuit) Forță, presiune, constrîngere. O soluțiune practică... la care am ajuns prin tăria evenimentelor. ODOBESCU, S. III 422. ◊ Loc. adv. (Învechit și regional) Cu tăria = cu forța, cu sila. Eu nu fac pe nime cu tăria să asculte. RETEGANUL, P. I 47. 4. Soliditate, trăinicie, durabilitate; duritate. Tăria munților aspri și stîncoși. BOGZA, Ț. 38. Leul... izbește a temniței tărie Și geme furios. ALEXANDRESCU, M. 68. ♦ Fig. Valabilitate, valoare. Este nevoie... de a cumpăni de acum înainte bunătățile scrierilor și tăria sistemelor. RUSSO, O. 67. 5. (Învechit, concretizat) Întăritură, fortificație. Dunărea forma aici, încă din vechimea cea mai depărtată, o tărie de apărare. I. IONESCU, M. 78. 6. Moment al intensității maxime, moment culminant; mijloc, toi, miez. Toate acele mii de glasuri se-nalță cu răsunet potolit în tăria nopții. ODOBESCU, S. III 19. 7. (Poetic) Boltă cerească, cer, firmament; văzduh. În luminile biruitoare ale focului, umbre mari jucau și se întindeau pînă în tării. REBREANU, R. II 106. Din mijlocul tăriei albastre un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. GÎRLEANU, L. 22. Stele rare din tărie cad ca picuri de argint. EMINESCU, O. I 82. ◊ (Prin analogie) Prin tăria clădită din ramuri și din frunze, soarele pătrundea numai ca niște stele. GALACTION, O. I 281. ♦ Înălțime, altitudine; (concretizat) vîrf, pisc. Mă îndreptam spre tăriile neguroase ale munților. HOGAȘ, M. N. 152. 8. Grad (mare) de concentrație alcoolică, de aromă etc. [Planta] se freacă din nou în mîni... cînd gospodina socotește că încă n-a ieșit toată tăria. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 21. ♦ Putere (calorică) mare. Lumina soarelui își pierduse tăria. CAMIL PETRESCU, U. N. 211. Mai bine ar fi să iei tăria focului și să arzi răul care se întinde. DELAVRANCEA, A. 91. 9. Intensitate auditivă a unui sunet.

tăríe s. f., art. tăría, g.-d. art. tăríei; pl. tăríi, art. tăríile

tăríe s. f., art. tăría, g.-d. art. tăríei; pl. tăríi, art. tăríile

TĂRÍE s. 1. duritate, rezistență, soliditate, tenacitate. (~ unui metal.) 2. v. durabilitate. 3. v. consistență. 4. v. temeinicie. 5. concentrație, (înv. și reg.) tărime. (Ce ~ are vinul?) 6. v. intensitate. 7. v. dinamism. 8. v. putere. 9. forță, putere, strășnicie, vigoare. (Reclamă cu ~ dreptatea.) 10. vehemență, vigoare. (Își susține opinia cu ~.)

TĂRÍE s. v. aer, armată, atmosferă, autoritate, boltă, cer, dioptrie, dominare, dominație, drept, firmament, fortificație, hegemonie, împuternicire, întăritură, legalitate, miez, mijloc, oaste, oștire, pământ, putere, slavă, spațiu, stăpânire, supremație, toi, trupe, uscat, valabilitate, valoare, văzduh, zări.

TĂRÍE ~i f. 1) Capacitate (a ființelor vii) de a săvârși acțiuni fizice; forță fizică; putere. ~a brațului. 2) (despre persoane) Capacitate de a lua decizii fără a șovăi. ~ de caracter. 3) (despre corpuri solide) Proprietatea de a fi tare; rezistență la deformare și zgâriere. 4) (despre alcool și alte substanțe) Grad de concentrație. 5) (despre sunete) Intensitate auditivă. 6) fig. Calitate care prezintă valoare sau importanță. ◊ ~a (sau ~ile) cerului boltă cerească; firmament. [G.-D. tăriei] /tare + suf. ~ie

tărie f. 1. forță, vigoare: tăria dușmanului; 2. soliditate: tăria zidului; 3. fig. energie: a susține cu tărie; 4. firmament: peste unde și ’n tărie întunericul domnește GR. AL, [V. tare].

tăríe f. (d. tare). Calitatea de a fi tare (putere, forță, rezistență, consistență, soliditate, durabilitate, vigoare, energie, violență): tăria brațuluĭ, oștiĭ, dușmanuluĭ, cetățiĭ, diamantuluĭ, oŭălor răscoapte, ziduluĭ, guvernuluĭ, vîntuluĭ, otrăviĭ, cafeleĭ, ceaĭuluĭ. Poet. Rar. Firmament, cer. Esență, extract.

TĂRIE s. 1. duritate, rezistență, soliditate, tenacitate. (~ unui metal.) 2. durabilitate, rezistență, soliditate, trăinicie, (înv. și reg.) statornicie, (înv.) nestrămutare. (~ unui material.) 3. consistență, soliditate, (înv.) vîrtoșie. (~ unei substanțe.) 4. seriozitate, soliditate, temeinicie. (~ obiecției, argumentării sale.) 5. concentrație, (înv. și reg.) tărime. (Ce ~ are vinul?) 6. forță, intensitate, putere, (înv.) mărie, mărime. (~ vîntului; ~ dragostei.) 7. dinamism, energie, forță, impetuozitate, putere, robustețe, vigoare, vitalitate, vlagă, (livr.) potență, (pop.) vînjoșenie, vînjoșie, vîrtoșie, voinicie, (reg.) mau, vînj, vlastă, (Munt., Olt. și Ban.) snagă, (înv.) sforță, tărime, virtute, vlavie, (fig.) sevă. (Dă dovadă de o ~ inepuizabilă.) 8. fermitate, putere. (N-a avut suficientă ~ să...) 9. forță, putere, strășnicie, vigoare. (Reclamă cu ~ dreptatea.) 10. vehemență, vigoare. (Își susține opinia cu ~.)

tărie s. v. AER. ARMATĂ. ATMOSFERĂ. AUTORITATE. BOLTĂ. CER. DIOPTRIE. DOMINARE. DOMINAȚIE. DREPT. FIRMAMENT. FORTIFICAȚIE. HEGEMONIE. ÎMPUTERNICIRE. ÎNTĂRITURĂ. LEGALITATE. MIEZ. MIJLOC. OASTE. OȘTIRE. PĂMÎNT. PUTERE. SLAVĂ. SPAȚIU. STĂPÎNIRE. SUPREMAȚIE. TOI. TRUPE. USCAT. VALABILITATE. VALOARE. VĂZDUH. ZĂRI.

tărie, tării, s.f. – 1. Putere, vigoare. 2. Băutură alcoolică (votcă, pălincă). ♦ În expresia cu de-a tărie = vrând-nevrând: „Treabă să mânci cu de-a tărie” (Papahagi, 1925). – Din tare (< lat. talis) + suf. -ie (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

tărie, tării, s.f. – În expresia cu de-a tărie = vrând-nevrând: „Treabă să mânci cu de-a tărie” (Papahagi 1925). – Din tare (< lat. talis) + -ie.

tărie, tării s. f. băutură spirtoasă.