tărhat definitie

9 definiții pentru tărhat

TĂRHÁT, tărhaturi, s. n. (Pop.) Sarcină, povară; bagaj, calabalâc. – Din magh. terhet (acuz. lui teher).
TĂRHÁT, tărhaturi, s. n. (Pop.) Sarcină, povară; bagaj, calabalâc. – Din magh. terhet (acuz. lui teher).
TĂRHÁT, tărhaturi, s. n. Sarcină, povară, bagaj, calabalîc. Ciobanul cu oile, asinul cu tărhatul... sînt singurele elemente ale priveliștii. SADOVEANU, O. L. 29. Cumpănește pe samare O gospodărie-ntreagă. Maldăr de tărhaturi grele Cu dăsagi, căldări și pături Că de-abia pot sta subt ele Doi măgari voinici alături. TOPÎRCEANU, P. 128. (Cu pronunțare regională) Găsii cu cale să-mi așez în scobitura stîncii tarhatul meu întreg. HOGAȘ, M. N. 162.
tărhát (pop.) s. n., pl. tărháturi
tărhát s. n., pl. tărháturi
TĂRHÁT s. v. greu, greutate, încărcătură, povară, sarcină.
tărhát (-turi), s. n. – Povară, catrafusele ciobanului. – Var. tîrhat, (Bihor) tărhatiu „sarcină”. Mag. terh, acuz. terhat (Cihac, II, 532; Tiktin; Pușcariu, Lr., 105), cf. rut. terh, slov. Din același cuvînt mag. care înseamnă „încărcat, greu” provine tărhită, s. f. (Trans., potîrniche), datorită felului său de a merge (după ipoteza improbabilă a lui Cihac, II, 402, din sl. tetrĕvĭ „fazan”), din mag. terhes „supraîncărcat”, de unde vine și tăr(h)oasă, s. f. și adj. (însărcinată), cf. grea și ceh. terchavy „grea” și „însărcinată”. Cf. tar.
tărhát n., pl. urĭ (ung. terh, ac. terhet, id. V. tearh). Trans. Olt. Bagaj, calabalîc: toamna cĭobaniĭ se scoboară la șes cu tot tărhatu. – În Munt. tîrhat, în Mold. tarhat (ca talhar, saltar).
tărhat s. v. GREU. GREUTATE. ÎNCĂRCĂTURĂ. POVARĂ. SARCINĂ.[1]

tărhat dex

Intrare: tărhat
tărhat substantiv neutru