TĂRCĂTÚRĂ, tărcături, s. f. (Reg.) Combinație nereușită de culori; împestrițătură; (concr.) obiect tărcat. – Tărca + suf. -ătură.

TĂRCĂTÚRĂ, tărcături, s. f. (Reg.) Combinație nereușită de culori; împestrițătură; (concr.) obiect tărcat. – Tărca + suf. -ătură.

TĂRCĂTÚRĂ, tărcături, s. f. Combinație nereușită de culori; pestrițătură; (concretizat) obiect tărcat.

tărcătúră (reg.) s. f., g.-d. art. tărcătúrii; pl. tărcătúri

tărcătúră s. f., g.-d. art. tărcătúrii; pl. tărcătúri

TĂRCĂTÚRĂ s. v. bălțătură.

tărcătúră, tărcătúri, s.f. (reg.) 1. combinație nereușită de culori; împestrițătură. 2. obiect tărcat.

tărcătúră f., pl. ĭ (d. tarcat). Lucru tarcat.

TĂRCĂTURĂ s. bălțătură, împestrițătură, pestrițătură.