9 definiții pentru tărbacă
TĂRBÁCĂ s. f. (
Fam.; în
expr.) A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbacă =
a) a bate zdravăn;
b) fig. a batjocori, a ocărî; a-și bate joc de cineva, a da în tărbăceală. – Din
tărbăci (derivat regresiv).
TĂRBÁCĂ s. f. (
Fam.; în
expr.) A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbacă =
a) a bate zdravăn;
b) fig. a batjocori, a ocărî; a-și bate joc de cineva, a da în tărbăceală. – Din
tărbăci (derivat regresiv).
TĂRBÁCĂ s. f. (Familiar, numai în
expr.)
A da (sau
a lua) în (sau
la, prin) tărbacă = a bate zdravăn. Prinsese un cîine jigărit de mahala, îi legase o tinichea de coadă și-l aruncase în mijlocul stradei, să-l dea garda-n tărbacă, după o veche datină. CARAGIALE, O. II 77.
tărbácă (
fam.) (în
expr.)
s. f. tărbácă s. f., pl. tărbáce tărbácă, tărbăci, s.f. (înv. și reg.) 1. instrument de chinuit câinii. 2. prăjină de strâns fânul; pârghie. 3. masa tăbăcarului. 4. haină ruptă. 5. bucluc, ceartă. 6. ospăț. tărbacă f. tăbăceală: tărbaca câinilor, spânzurarea câinilor cu capul în jos și învârtirea lor până ce amețesc (datina tabacilor a doua zi după lăsatul secului);
a lua la tărbacă, fam. a snopi în bătăi, a-și bate joc de cineva. [Tras din verbul tăbăcì].
tărbácă și
tî- f., pl. e și ăcĭ (d. tărbăcesc). Acțiunea de a tărbăci, tărbăceală. Masa pe care tăbăcaru răzuĭe peile. Tărbaca cînilor, tivic, un barbar obiceĭ țărănesc de a chinui cîniĭ a doŭa zi după lăsatu seculuĭ postuluĭ mare spînzurîndu-ĭ pînă ce amețesc (V.
jujăŭ). A da în tărbacă, 1. a da ca să fie tărbăcit, 2. a tărbăci. A lua la tărbacă, a tărbăci (cu bătaĭa saŭ cu ocara).
a lua în tărbacă expr. 1. a ironiza, a batjocori
2. a critica, a mustra
Tărbacă dex online | sinonim
Tărbacă definitie
Intrare: tărbacă
tărbacă substantiv feminin