tărbăci definitie

11 definiții pentru tărbăci

TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva. 2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci.
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocărî; a-și bate joc de cineva. 2. (Reg.) A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. tăbăci.
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. 1. Tranz. A bate zdravăn, a snopi în bătaie. Lumea îl înhăță în mijlocul ei; îl tărbăci, îl călcă în picioare. PAS, L. I 30. ♦ Fig. A ocărî, a batjocori; a-și bate joc de cineva. 2. Tranz. Fig. A frămînta noroiul în mers. Cu dînsul am tărbăcit, pe lapoviță și pe zloată, clisa ulițelor fără caldarîm. M. I. CARAGIALE, C. 61. 3. Refl. A se murdări (cu noroi). Scroafa... se zvîrcoli prin ăl noroi și se tărbăci, de nu o mai cunoșteai. ISPIRESCU, L. 129.
tărbăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. tărbăceáscă
TĂRBĂCÍ vb. v. snopi, stâlci.
tărbăcí (c-esc, ít), vb.1. A certa, a săpuni. – 2. A bate, a chelfăni, a ocărî. – 3. A se murdări, a se umple de noroi. Creație expresivă puțin clară, poate pornind de la tăbăci „a argăsi”, cu r expresiv; pentru semantism, cf. sp. zurrar „a argăsi” și „a da bice”. – Der. tărbacă, s. f. (obicei vechi, care constă în a chinui cîinii bătîndu-i) pe care Tiktin îl lega greșit de it. trabucco și Popescu-Ciocănel 42 de tc. debek „piuliță”; tărbăceală, s. f. (bătaie; ceartă; chinuire); tăbîrci, vb. (a opinti, a purta ceva greu, a se osteni), în Mold.; tăbîrceală, s. f. (istovire); tîrbosi, vb. (a tulbura, a murdări; a mesteca în cafeaua turcească); tîrboseală, s. f. (zațul de la cafeaua turcească), în Munt. Rut. terbičiti, pe care Bogrea, Dacor., IV, 850, îl propunea ca etimon al cuvîntului rom., provine probabil de la tărbăci. – Cf. tava, tearfă, tăbueț.
tărbăcì v. 1. fam. a bate până amețește; 2. fig. a batjocori, a ocărî; 3. a se murdări: scroafa se svârcoli prin ăl noroiu și se tărbăci de nu o mai cunoșteai ISP. [Formă paralelă cu tăbăcì].
tărbăcésc v. tr. (cp. cu tăbăcesc și tăbîrcesc). Iron. Bat, lovesc: ĭ-a tărbăcit răŭ pĭelea. Batjocuresc, ocărăsc. V. refl. Mă murdăresc, mă feștelesc.
tărbăci vb. v. SNOPI. STÎLCI.
tărbăci, tărbăcesc v. t. 1. a bate 2. a ocărî; a-și bate joc (de cineva)

tărbăci dex

Intrare: tărbăci
tărbăci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a