TĂRBĂCÍ, tărbăcesc,
vb. IV.
Tranz. (
Reg.)
1. A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦
Fig. A ocări; a-și bate joc de cineva.
2. A frământa noroiul în timpul mersului. ♦
Refl. A se murdări (cu noroi). –
Cf. tăbăci. TĂRBĂCÍ, tărbăcesc,
vb. IV.
Tranz. 1. (
Fam.) A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦
Fig. A ocărî; a-și bate joc de cineva.
2. (
Reg.) A frământa noroiul în timpul mersului. ♦
Refl. A se murdări (cu noroi). –
Cf. tăbăci. TĂRBĂCÍ, tărbăcesc,
vb. IV.
1. Tranz. A bate zdravăn, a snopi în bătaie. Lumea îl înhăță în mijlocul ei; îl tărbăci, îl călcă în picioare. PAS, L. I 30. ♦
Fig. A ocărî, a batjocori; a-și bate joc de cineva.
2. Tranz. Fig. A frămînta noroiul în mers. Cu dînsul am tărbăcit, pe lapoviță și pe zloată, clisa ulițelor fără caldarîm. M. I. CARAGIALE, C. 61.
3. Refl. A se murdări (cu noroi). Scroafa... se zvîrcoli prin ăl noroi și se tărbăci, de nu o mai cunoșteai. ISPIRESCU, L. 129.
tărbăcí (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. tărbăcésc,
imperf. 3
sg. tărbăceá;
conj. prez. 3 să tărbăceáscă
tărbăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. tărbăceáscă TĂRBĂCÍ vb. v. snopi, stâlci. tărbăcí (c-esc, ít), vb. –
1. A certa, a săpuni. –
2. A bate, a chelfăni, a ocărî. –
3. A se murdări, a se umple de noroi. Creație expresivă puțin clară, poate pornind de la tăbăci „a argăsi”, cu r expresiv; pentru semantism,
cf. sp. zurrar „a argăsi” și „a da bice”. –
Der. tărbacă,
s. f. (obicei vechi, care constă în a chinui cîinii bătîndu-i) pe care Tiktin îl lega greșit de
it. trabucco și Popescu-Ciocănel 42 de
tc. debek „piuliță”; tărbăceală,
s. f. (bătaie; ceartă; chinuire); tăbîrci,
vb. (a opinti, a purta ceva greu, a se osteni), în
Mold.; tăbîrceală,
s. f. (istovire); tîrbosi,
vb. (a tulbura, a murdări; a mesteca în cafeaua turcească); tîrboseală,
s. f. (zațul de la cafeaua turcească), în
Munt. Rut. terbičiti, pe care Bogrea, Dacor., IV, 850, îl propunea ca etimon al cuvîntului
rom., provine probabil de la tărbăci. –
Cf. tava, tearfă, tăbueț.
tărbăcì v.
1. fam. a bate până amețește;
2. fig. a batjocori, a ocărî;
3. a se murdări: scroafa se svârcoli prin ăl noroiu și se tărbăci de nu o mai cunoșteai ISP. [Formă paralelă cu tăbăcì].
tărbăcésc v. tr. (cp. cu tăbăcesc și tăbîrcesc). Iron. Bat, lovesc: ĭ-a tărbăcit răŭ pĭelea. Batjocuresc, ocărăsc. V. refl. Mă murdăresc, mă feștelesc.
tărbăci vb. v. SNOPI. STÎLCI. tărbăci, tărbăcesc
v. t. 1. a bate
2. a ocărî; a-și bate joc (de cineva)