tărbăceală definitie

9 definiții pentru tărbăceală

TĂRBĂCEÁLĂ, tărbăceli, s. f. (Reg.) Faptul de a tărbăci. ◊ Expr. A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbăceală = a da în tărbacă. – Tărbăci + suf. -eală.
TĂRBĂCEÁLĂ, tărbăceli, s. f. (Fam.) Faptul de a tărbăci. ◊ Expr. A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbăceală = a da în tărbacă. – Tărbăci + suf. -eală.
TĂRBĂCEÁLĂ, tărbăceli, s. f. (Familiar, mai ales în expr.) A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbăceală = a da în tărbacă; fig. a face de rîs, a batjocori. Îl luară din nou la tărbăceală. ISPIRESCU, L. 108. Și-l cam dedeau în tărbăceală cu graiuri care mai de care păcălitoare. id. ib. 36.
tărbăceálă (reg.) s. f., g.-d. art. tărbăcélii; pl. tărbăcéli
tărbăceálă s. f., g.-d. art. tărbăcélii; pl. tărbăcéli
tărbăceálă, tărbăcéli, s.f. (pop. și fam.) 1. bătaie. 2. ocară, batjocură.
tărbăceală f. fam. 1. bătaie strașnică: îl luară din nou la tărbăceală ISP.; 2. batjocură; îl cam dedea în tărbăceală cu graiuri păcălitoare ISP.
tărbăceálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a tărbăci.
tărbăceală, tărbăceli s. f. 1. bătaie 2. batjocură, ocară

tărbăceală dex

Intrare: tărbăceală
tărbăceală substantiv feminin