TĂRĂBÓI s. n. Gălăgie mare, larmă; zarvă, hărmălaie, tămbălău. – Cf. alb. terboz, gr. thorybos.

TĂRĂBÓI s. n. Gălăgie mare, larmă; zarvă, hărmălaie, tămbălău. – Cf. alb. tërboz, gr. thórybos.

TĂRĂBÓI s. n. Gălăgie mare; zarvă, larmă, scandal, tămbălău. Urmări multă vreme o coțofană care sărea făcînd un tărăboi asurzitor. AGÎRBICEANU, S. P. 103. Alți oameni apucă ciomege și bat... făcînd mare tărăboi. SEVASTOS, N. 315. Făceam un tărăboi, de se strînsese lumea ca la comedie împrejurul nostru. CREANGĂ, A. 57.

tărăbói s. n.

tărăbói s. n., pl. tărăboáie

TĂRĂBÓI s. v. hărmălaie.

tărăbói (-oíuri), s. n. – Zarvă, gălăgie, larmă. Origine incertă, probabil expresivă. S-a propus ceh. tarabiti se „a face zgomot” (Cihac, II, 401); tarabă (Tiktin); alb. tërboj „a turba” (Capidan, Dacor., III, 763). Nici una din aceste soluții nu pare posibilă.

TĂRĂBÓI n. 1) Tulburare mare, însoțită de gălăgie și scandal; hărmălaie; tevatură. 2) Dezordine mare. /cf. alb. tërboz, ngr. thorybos

tărăboiu n. gălăgie: s’auzia un tărăboiu grozav CR. [Lit. sgomot de tarabă].

tărăbóĭ n., pl. oaĭe (cp. cu alb. tărboĭ, înfuriĭ, cu gr. thórybos, tărăboĭ, cu rus. barabóĭ, sunet de barabană, și cu ceh. tarabiti se, a face zgomot). Gălăgie, tololoĭ, tumult, zgomot de vocĭ (de ex., al unor bețivĭ care se ceartă). – Și dărăboĭ (Munt. est). V. alarmă.

TĂRĂBOI s. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tămbălău, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. și fam.) chiloman, (înv. și reg.) toi, (reg.) haraiman, hălălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi, (Mold., Bucov. și Transilv.) holcă, (Transilv.) lolotă, (înv.) calabalîc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gîlceavă, (fig.) țigănie, (arg.) năsulie. (Era un ~ de nedescris.)