tărăboanță definitie

14 definiții pentru tărăboanță

TĂRĂBOÁNȚĂ, tărăboanțe, s. f. (Pop.) Roabă. – Din magh. torbonca.
TĂRĂBOÁNȚĂ, tărăboanțe, s. f. (Pop.) Roabă. – Din magh. torbonca.
TĂRĂBOÁNȚĂ, tărăboanțe, s. f. Roabă. Apoi, de-a dura, pe umere, în spate, pe tragle, în tărăboanțe, se îndreptau spre beciuri. HOGAȘ, DR. II 40. Cari săpau cu cazmalele, cari cărau cu tărăboanțele, cari cu căruțele. CREANGĂ, A. 8. În acea învălmășeală, tărăboanțele încărcate cu marfă trepădau în toate părțile. ODOBESCU, S. III 249.
tărăboánță (pop.) s. f., g.-d. art. tărăboánței; pl. tărăboánțe
tărăboánță s. f., g.-d. art. tărăboánței; pl. tărăboánțe
TĂRĂBOÁNȚĂ s. v. roabă.
tărăboánță (-țe), s. f. – Roabă. Mag. tarbonca, torbonca (Cihac, II, 531; Scriban, Arhiva, XXX, 285; Gáldi, Dict., 163). – Der. tărăbonțaș (var. tărăbunțaș), s. m. (cărător cu roaba la minele de sare).
TĂRĂBOÁNȚĂ ~e f. pop. 1) Cărucior cu o roată în partea de dinainte și două brațe în partea de dinapoi, împins de un om și folosit la transportul materialelor la distanțe mici; roabă. 2) Cantitate de materiale cât încape într-un astfel de cărucior. O ~ de nisip. /<ung. torbonca
tărăboánță, tărăboánțe, s.f. (pop.) 1. roabă. 2. cotigă. 3. om lăudăros, palavragiu.
tărăboanță f. Mold. roabă de cărat: cărau cu tărăboanțele CR. [Ung. TORBONCA].
roábă f., pl. e (d. rob, ca și sîrb. raba, cu acelașĭ înț.). Un fel de căruță cu o roată saŭ cu doŭă care servește la dus greutățĭ pe micĭ distanțe împingînd-o cu cele doŭă mînere pe care le are. – În nord tărăboanță.
tărăboánță (oa dift.) f., pl. e (ung. torbonca, torgonca, tărăboanță, rudă cu targă). Nord. Roabă. – Și tarab- și torob-. V. patașcă.
tărăboanță s. v. ROABĂ.
tărăboanță, tărăboanțe s. f. 1. mașină veche / hârbuită. 2. tomberon (din dotarea măturătorilor).

tărăboanță dex

Intrare: tărăboanță
tărăboanță substantiv feminin