tărâm definitie

11 definiții pentru tărâm

TĂRẤM, tărâmuri, s. n. 1. (Pop. și fam.) Ținut, regiune, meleag. ◊ (În basme) Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de ființe mitice. ♦ (Rar) întindere de teren. 2. Domeniu, sferă de activitate. – Cf. tc. tarim „locuință”, magh. terem „sală mare”.
TĂRẤM, tărâmuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Ținut, regiune, meleag. ◊ (În basme) Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de ființe mitice. ♦ (Rar) Întindere de teren. 2. Domeniu, sferă de activitate. – Cf. tc. tarim „locuință”, magh. terem „sală mare”.
TĂRÎ́M, tărîmuri, s. n. 1. Ținut, regiune, meleag; (în basme, determinat prin «celălalt») regiune depărtată, subpămînteană, populată de ființe mitice. Și-acum sîntem în marginea de sat Dintr-un tărîm necunoscut Și-apropiat. CAMIL PETRESCU, V. 23. Zaharia Duhu se întorcea de pe tărîmuri străine. C. PETRESCU, A. 393. Am răzbit în crucea lumii, pînă-n lumea neumblată Și deacolo, fără preget, pînă-n celălalt tărîm. EFTIMIU, Î. 36. Sînt un fecior de împărat de pe tărîmul celălalt. POPESCU, B. II 34. 2. (Rar) Întindere de pămînt, teren. Simte tărîmul pe care își pune picioarele căzînd și tîrîndu-l în adîncul apei. BOLINTINEANU, O. 455. În al treilea medalion, aceleași trei persoane... străbat în fuga mare un tărîm stufos și mlăștinos. ODOBESCU, S. III 74. 3. Sferă, domeniu, teren de activitate. Experiența Uniunii Sovietice... verifică o dată pentru totdeauna marea capacitate pe toate tărîmurile a femeii. SAHIA, U.R.S.S. 112. Și romînii noștri știu a lucra pe tărîmul dramatic. CARAGIALE, O. III 218.
tărấm s. n., pl. tărấmuri
tărâm s. n., pl. tărâmuri
TĂRÂM s. 1. v. loc. 2. v. domeniu.
tărîm (-muri), s. m.1. Regiune, meleag. – 2. Regiune îndepărtată, lumea cealaltă. – 3. Teren, domeniu. Cuvînt oriental, cf. mag. terem „salon” (Cihac, II, 532; Meyer, Türk. St., I, 45), tc. tarim (Șeineanu, II, 350; Lokotsch 2039), din arab. tarima, cf. sp. tarima. Explicația prin lat. terranus (Lambrior 107) nu are valoare. Ultimul sens este artificial și înv., datorită influenței fr. terrain.
TĂRẤM ~uri n. 1) pop. Teritoriu de mare întindere, având anumite caracteristici specifice (de climă, de relief, resurse economice); meleag; ținut. ◊ Celălalt (sau alt) ~ ținut fantastic subpământean, locuit de ființe ireale. 2) Sferă de activitate; domeniu. /cf. turc. tarim, ung. terem
tărâm n. 1. în basme, regiune subpământeană (locuită de zine, smei, păsări măestre) în care Făt-frumos intră printr’o peșteră sau printr’un puț spre a scăpa pe domnițele răpite de smei ori a prinde pe furul merelor de aur (tărâmul celălalt se mai numește și lumea neagră, adică întunecoasă, în opozițiune cu lumea albă, adică luminoasă, cea locuită de oameni): Prâslea ajunse pe tărâmul celălalt ISP.; 2. coprins, hotar, moșie: om după alte tărâmuri ISP.; 3. teren. [Turc. TARYM, locuință; sensul 3 sub influența fr. terrain].
tărî́m n., pl. urĭ (turc. tarym, locuință). 1. Regiune, pămînt, lume: om de pe alte tărîmurĭ. Tărîmu cel-lalt, lumea cea-laltă, lumea morților. 2. (după fr. terrain). Teren.
TĂRÎM s. 1. loc, meleag, regiune, teritoriu, ținut, zonă. (Se afla pe ~uri necunoscute.) 2. cadru, cerc, cîmp, domeniu, sector, sferă, zonă. (~ de preocupări.)

tărâm dex

Intrare: tărâm
tărâm substantiv neutru