TĂRÂȚÁ, pers. 3 tărâțează, vb. I. Refl. (Pop.) A se coji, a se jupui. – Din tărâțe.

TĂRÂȚÁRE, tărâțări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se tărâța și rezultatul ei; cojire, jupuire. – V. tărâța.

TĂRÂȚÁ, pers. 3 tărâțează, vb. I. Refl. (Pop.) A se coji, a se jupui. – Din tărâțe.

TĂRÂȚÁRE, tărâțări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se tărâța și rezultatul ei; cojire, jupuire. – V. tărâța.

TĂRÎȚÁRE, tărîțări, s. f. Cojire, jupuire. Furia căldurii... trupului scade și să alină cu ieșirea petelor și... să potolește de tot cu jupuirea și tărîțarea lor. PISCUPESCU, O. 261.

!tărâțá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se tărâțeáză

tărâțáre (pop.) s. f., g.-d. art. tărâțắrii; pl. tărâțắri

tărâțáre s. f., g.-d. art. tărâțării; pl. tărâțări

TĂRÂȚÁ vb. v. coji, descuama, jupui, scoroji.

TĂRÂȚÁRE s. v. cojire, descuamare, descuamație, jupuire.

tărîța vb. v. COJI. DESCUAMA. JUPUI. SCOROJI.

tărîțare s. v. COJIRE. DESCUAMARE. JUPUIRE.