tămăduitor definitie

11 definiții pentru tămăduitor

TĂMĂDUITÓR, -OÁRE, tămăduitori, -oare, adj. (Pop.) Care tămăduiește; vindecător, lecuitor. [Pr.: -du-i-] – Tămădui + suf. -tor.
TĂMĂDUITÓR, -OÁRE, tămăduitori, -oare, adj. (Pop.) Care tămăduiește; vindecător, lecuitor. [Pr.: -du-i-] – Tămădui + suf. -tor.
TĂMĂDUITÓR, -OÁRE, tămăduitori, -oare, adj. Care tămăduiește. Ciorchine palide, deopotrivă aburite de albăstreala pietrei cu a cărei zeamă tămăduitoare fuseseră udate. DUMITRIU, N. 258. Se resimți de încredere, ca de apă tămăduitoare. VORNIC, P. 225.
tămăduitór (pop.) (-du-i-) adj. m., pl. tămăduitóri; f. sg. și pl. tămăduitoáre
tămăduitór adj. m., pl. tămăduitóri; f. sg. și pl. tămăduitoáre
TĂMĂDUITÓR adj. v. vindecător.
TĂMĂDUITÓR adj. v. curativ.
TĂMĂDUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care tămăduiește; cu proprietăți de vindecare; lecuitor; vindecător. [Sil. -du-i-] /a tămădui + suf. ~tor
tămăduitor a. care tămăduește. ║ m. Mântuitorul.
TĂMĂDUITOR adj. întremător, lecuitor, vindecător, (înv.) vrăciuitor. (O cură ~.)
tămăduitor adj. v. CURATIV.

tămăduitor dex

Intrare: tămăduitor
tămăduitor adjectiv