tămăduire definitie

2 intrări

24 definiții pentru tămăduire

TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”.
TĂMĂDUÍRE, tămăduiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) tămădui și rezultatul ei; tămăduială. ♦ Izvorul tămăduirii = a) sărbătoare bisericească creștină ținută în prima vineri după Paști; b) loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. – V. tămădui.
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”.
TĂMĂDUÍRE, tămăduiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) tămădui și rezultatul ei; tămăduială. ♦ Izvorul tămăduirii = a) sărbătoare bisericească creștină ținută în prima vineri după Paști; b) loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. – V. tămădui.
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. (În concurență cu vindeca; cu privire la persoane) A face să-și recapete sănătatea, a însănătoși, a lecui; (cu privire la boli, suferințe) a face să dispară, a înlătura. Ca să învețe a tămădui boalele, are nevoie să poarte ciolane de morți în traistă? MIRONESCU, S. A. 138. Dacă ești doftor, vin de mă tămăduiește de răgușeală și le dă pace boierilor. ALECSANDRI, T. I 60. (Figurat sau în contexte figurate) N-ai știut nici de năcazurile, nici de zbuciumele, nici de valurile de pe la noi. Au fost destule; dar vremea le-a tămăduit pe toate și toate s-au liniștit. SADOVEANU, O. VII 49. Cele două luni de spital au tămăduit mai ales altfel de răni, mai vechi și mai dureroase. POPA, V. 341. Căci nu știu vreo buruiană, Să iei foi să-mi pun la rană, Dorul să-mi tămăduiască. TEODORESCU, P. P. 314. ◊ Refl. Și craiul, ca să se tămăduiască muierea, porunci pușcașilor să meargă să împuște cerbul. RETEGANUL, P. I 49. Tînăra s-a tămăduit. CARAGIALE, O. III 43. Nu e rană de cuțit, Ci-i chiar rană de cuvînt, Că de cuțit dacă-ar fi, De mult s-ar tămădui. SEVASTOS, C. 217. (Fig.) Reaoa nărăvire Ce o aveți din fire Nu se tămăduiește. ALEXANDRESCU, M. 332. – Prez. ind. și: tămắdui (C. PETRESCU, Î. II 266, CARAGIALE, O. III 44).
TĂMĂDUÍRE, tămăduiri, s. f. Acțiunea de a tămădui; vindecare, însănătoșire, lecuire. ◊ Fig. În mine, chinuri port cotropitoare, Le-am cătat tămăduire-n răzbunare-asupra ta, Dar de ele numai moartea, blînda moarte, m-a ierta. DAVILA, V. V. 189. ◊ Expr. (Cu aluzie la sărbătoarea creștină cu același nume) Izvorul tămăduirii = loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. Balta în care ne găsim este adevăratul izvor al tămăduirii. ALECSANDRI, O. P. 268. Emsul este pustiu, însă cum se arată primăvara, el începe a se găti ca să primească mulțimea călătorilor, pre care îi aduc la izvorul tămăduirii... trăsurile de la Coblența. NEGRUZZI, S. I 326.
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă
tămăduíre (pop.) s. f., g.-d. art. tămăduírii; pl. tămăduíri
tămăduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tămăduiáscă
tămăduíre s. f., g.-d. art. tămăduírii; pl. tămăduíri
TĂMĂDUÍ vb. v. însănătoși.
TĂMĂDUÍRE s. v. însănătoșire.
tămăduí (tămăduiésc, tămăduít), vb. – A vindeca, a face sănătos. Mag. támadni (Cihac, II, 531; Gáldi, Dict., 97). – Der. tămăduială, s. f. (vindecare); tămăduitor, adj. (curativ, lecuitor).
A TĂMĂDUÍ ~iésc tranz. pop. A face să se tămăduiască. /<ung. támadni
A SE TĂMĂDUÍ mă ~iésc intranz. pop. 1) A reveni la starea normală (după o boală); a deveni sănătos; a se însănătoși; a se îndrepta; a se vindeca; a se lecui. 2) (despre răni) A dispărea în urma unui tratament; a se lecui; a se vindeca. 3) fig. (despre stări sufletești apăsătoare) A înceta de a se mai manifesta; a dispărea. /<ung. támadni
tămăduì v. a (se) vindeca. [Ung. TAMÁDNI, a se scula, a se ridica (românește: dintr’o boală)].
tămăduire f. vindecare. V. izvor.
tămắduĭ și -ĭésc v. tr. (ung. támadni, a răsări, a se scula, a se răscula). Vindec. Fig. Iron. Fur (adică „fac să dispară lucru ca boala trecută”).
tămăduíre f. Vindecare. Daru tămăduiriĭ (iron.), obiceĭu de a fura, cleptomanie. Izvoru tămăduiriĭ, V. izvor.
TĂMĂDUI vb. (MED.) a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) însănătoși, a (se) întrema, a (se) înzdrăveni, a (se) lecui, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) ridica, a (se) vindeca, (latinism rar) a (se) sana, (pop. și fam.) a (se) drege, a (se) doftori, a (se) doftorici, (pop.) a (se) scula, (înv. și reg.) a (se) sănătoșa, a (se) tocmi, a (se) zdrăveni, (reg.) a (se) răzbuna, (Transilv.) a (se) citovi, (Mold.) a (se) priboli, (prin Olt., Ban. și Transilv.) a (se) zvidui, (înv.) a (se) remedia, a (se) vrăciui. (S-a ~ după o lungă boală.)
TĂMĂDUIRE s. (MED.) îndreptare, înfiripare, însănătoșire, întremare, înzdrăvenire, lecuire, refacere, restabilire, ridicare, vindecare, (pop.) sculare, tămăduială, (înv.) sănătoșare, tămăduință, vracevanie. (~ completă a bolnavului.)
tămăduí, tămăduiesc, vb. tranz. și refl. – A vindeca, a lecui: „Rău mă tem că nu mi-a tré, / Dumăta mă tămădé” (Memoria, 2001: 107). – Din magh. támadni „a sprijini, a ajuta” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).
tămăduire, s.f. – Vindecare, lecuire. ♦ (top.) Tămăduirea, izvor de apă minerală situat în localitatea Stoiceni (Lăpuș); stabiliment balnear de interes local, recomandat pentru tratarea ulcerului și în afecțiunea rinichilor. – Din tămădui (DEX, MDA).
tămăduí, tămăduiesc, vb. tranz. și refl. – A vindeca, a lecui: „Rău mă tem că nu mi-a tré, / Dumăta mă tămădé” (Memoria 2001: 107). – Din magh. támadni „a sprijini, a ajuta”.

tămăduire dex

Intrare: tămădui
tămădui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
tămădui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: tămăduire
tămăduire substantiv feminin