tămânjer definitie

10 definiții pentru tămânjer

TĂMÂNJÉR, tămânjere, s. n. (Reg.) Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare când se fierbe pentru a se face urdă. – Et. nec.
TĂMÂNJÉR, tămânjere, s. n. (Reg.) Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare când se fierbe pentru a se face urdă. – Et. nec.
TĂMÎNJÉR, tămînjere, s. n. (Mold.) Unealtă ciobănească în formă de băț ramificat la un capăt sau lățit ca o lopățică, cu care se amestecă zerul în căldare cînd se fierbe pentru a se face urdă.
tămânjér (reg.) s. n., pl. tămânjére
tămânjér s. n., pl. tămânjére
TĂMÂNJÉR s. v. bâtă, ciomag, măciucă.
tămânjer n. Mold.: băț de fătut cașul. [Origină necunoscută].
tămînjér, V. tăujar.
tăujár (vest) și -jér, tămînjér (est) n., pl. e (cp. cu turjan orĭ cu tăunjesc). Băț ramificat orĭ lopățică de amestecat zeru ca să nu se prindă urda de căldare, și să ĭasă afumată (șterț). Iron. Cĭomag, vlaĭog. Lovitură de cĭomag: ĭ-a tras un tăujar. V. fercheteŭ.
tămînjer s. v. BÎTĂ. CIOMAG. MĂCIUCĂ.

tămânjer dex

Intrare: tămânjer
tămânjer substantiv neutru