tămâiere definitie

31 definiții pentru tămâiere

TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie.
TĂMÂIÉR, tămâiere, s. n. Tămâierniță. – Tămâie + suf. -ar.
TĂMÂIÉRE, tămâieri, s. f. Acțiunea de a (se) tămâia și rezultatul ei. – V. tămâia.
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Rar) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie.
TĂMÂIÉR, tămâiere, s. n. Tămâierniță. – Tămâie + suf. -er.
TĂMÂIÉRE, tămâieri, s. f. Acțiunea de a (se) tămâia și rezultatul ei. – V. tămâia.
TĂMÎIÁ, tămîiez și (rar) tămî́i, vb. I. 1. Tranz. (În practicile religioase) A afuma cu tămîie, a răspîndi fum de tămîie din vase speciale. Focul pe care femeile din sat îl aprinseseră sub troiță ca să facă tăciuni și să ia fiecare să-și tămîieze morții. GALACTION, O. I 268. Și au venit babele și au cercat cu cîte de toate: descîntat-au, vrăjit-au... tămîiatu-i-au, dar toate nu au folosit nimic. RETEGANUL, P. IV 49. Cîte-și nouă feciori murea, Pe opt... Baba că-ngrijea, Apă de căra Și îi tămîia. PĂSCULESCU, L. P. 167. ◊ Fig. Poate că strofele ce am să transcriu nu vor fi tocmai la locul lor aci, în fumul de praf de pușcă cu care eu tămîiez deocamdată cartea ta. ODOBESCU, S. III 122. ◊ Intranz. [Preotul] începe a tămîia. SEVASTOS, N. 252. 2. Tranz. Fig. A lăuda exagerat pe cineva, pentru a-i cîștiga bunăvoința; a linguși. În fiecare din discursuri... îl tămîia. BOGZA, A. Î. 59. Se făcu unealta străinilor cu care se încuscrea și pe care îi tămîia, ca să le intre în favor. NEGRUZZI, S. I 278. Au doar ție se cuvine a-nmulți măgulitorii Ce aleargă cu cățuia Tămîind stăpînitorii. CONACHI, P. 258. 3. Refl. Fig. (Rar) A se îmbăta, a se chercheli. Ei la cîrciumă aleargă, Cu oala de dimineață, Se tămîie-n toată viața. PANN, P. V. I 110.
TĂMÎIÉR, tămîiere, s. n. Tămîierniță, tămîietoare.
TĂMÎIÉRE, tămîieri, s. f. Acțiunea de a tămîia și rezultatul ei. 1. Afumare cu tămîie. Toți slujbașii monastirii îmbrăcați în aurite vestminte, cu cîntări, tămîieri și făclii, plecară. NEGRUZZI, S. I 215. 2. Fig. Laudă exagerată, lingușire. Tămîierile îmi păreau ofense. M. I. CARAGIALE, C. 106. Cel ce ca omătul ni se părea de alb Cu totul ni s-arată pătat de mîrșăvii. Atunci a mea lucrare zadarnică rămîne, Și trebui altui idol s-aducem tămîiere. NEGRUZZI, S. II 218.
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâiére s. f., g.-d. art. tămâiérii; pl. tămâiéri
tămâiá vb., ind. prez. 1 sg. tămâiéz, 3 sg. și pl. tămâiáză; conj. prez. 3 sg. și pl. tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâiér (tămâierniță) s. n., pl. tămâiére
tămâiére s. f., g.-d. art. tămâiérii; pl. tămâiéri
TĂMÂIÁ vb. v. cădelnița.
TĂMÂIÁ vb. v. ameți, chercheli, flata, îmbăta, linguși, măguli, turmenta.
TĂMÂIÉR s. v. cădelniță, ienupăr, jneapăn.
TĂMÂIÉRE s. v. cădelnițare.
TĂMÂIÉRE s. v. flatare, lingușeală, lingușire, măguleală, măgulire.
A TĂMÂIÁ ~iéz tranz. 1) A afuma cu tămâie. 2) fig. (persoane) A lăuda în mod exagerat (pentru a-i câștiga bunăvoința); a măguli; a linguși; a flata. /Din tămâie
A SE TĂMÂIÁ mă ~iéz intranz. pop. A se îmbăta usor; a se ameți; a se chercheli; a se aghesmui; a se afuma. /Din tămâie
tămâià v. 1. a afuma cu tămâie; 2. fig. a linguși, a onora peste măsură; 3. fam. a se îmbăta.
tămî́ĭ, a -á, V. tămîĭez.
tămîĭéz și -î́ĭ, a -ĭá v. intr. și tr. (d. tămîĭe). Afum cu tămîĭe: a tămîĭa pin biserică, biserica. V. tr. Fig. Lingușesc, onorez peste măsură: a-ĭ tămîĭa pe ceĭ marĭ. V. refl. Iron. Mă amețesc, mă îmbăt.
TĂMÎIA vb. (BIS.) a cădelnița, (înv. și reg.) a cădi. (Preotul ~.)
tămîia vb. v. AMEȚI. CHERCHELI. FLATA. ÎMBĂTA. LINGUȘI. MĂGULI. TURMENTA.
tămîier s. v. CĂDELNIȚĂ. IENUPĂR. JNEAPĂN.
TĂMÎIERE s. (BIS.) cădelnițare.
tămîiere s. v. FLATARE. LINGUȘEALĂ. LINGUȘIRE. MĂGULEALĂ. MĂGULIRE.
tămâiére, tămâieri s. f. Acțiunea de a tămâia și rezultatul ei; (în practica și ritualul creștin) simbol al rugăciunii către Dumnezeu, precum și al cererilor și dorințelor credincioșilor ca rugăciunea să se înalte la ceruri așa cum se înalță fumul de tămâie; tămâiat (2). ◊ Altarul tămâierii = altar la evrei în Cortul mărturiei și în templu, special amenajat, unde se aduceau sacrificii de tămâie (și de alte mirodenii) dimineața și seara. – Din tămâia.
tămâia, tămâiez I. v. t. a copleși cu laude excesive, a linguși II. v. r. a se îmbăta, a se chercheli

tămâiere dex

Intrare: tămâia
tămâia verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: tămâiere
tămâiere substantiv feminin
Intrare: tămâier (obiect; -e)
tămâier obiect; -e substantiv neutru