tămâiat definitie

2 intrări

23 definiții pentru tămâiat

TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie.
TĂMÂIÁT, -Ă, tămăiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. (Fam.) Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Rar) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie.
TĂMÂIÁT, -Ă, tămâiați, -te, adj. 1. Îmbălsămat, înmiresmat. 2. Fig. Beat, amețit de băutură, cherchelit. – V. tămâia.
TĂMÎIÁ, tămîiez și (rar) tămî́i, vb. I. 1. Tranz. (În practicile religioase) A afuma cu tămîie, a răspîndi fum de tămîie din vase speciale. Focul pe care femeile din sat îl aprinseseră sub troiță ca să facă tăciuni și să ia fiecare să-și tămîieze morții. GALACTION, O. I 268. Și au venit babele și au cercat cu cîte de toate: descîntat-au, vrăjit-au... tămîiatu-i-au, dar toate nu au folosit nimic. RETEGANUL, P. IV 49. Cîte-și nouă feciori murea, Pe opt... Baba că-ngrijea, Apă de căra Și îi tămîia. PĂSCULESCU, L. P. 167. ◊ Fig. Poate că strofele ce am să transcriu nu vor fi tocmai la locul lor aci, în fumul de praf de pușcă cu care eu tămîiez deocamdată cartea ta. ODOBESCU, S. III 122. ◊ Intranz. [Preotul] începe a tămîia. SEVASTOS, N. 252. 2. Tranz. Fig. A lăuda exagerat pe cineva, pentru a-i cîștiga bunăvoința; a linguși. În fiecare din discursuri... îl tămîia. BOGZA, A. Î. 59. Se făcu unealta străinilor cu care se încuscrea și pe care îi tămîia, ca să le intre în favor. NEGRUZZI, S. I 278. Au doar ție se cuvine a-nmulți măgulitorii Ce aleargă cu cățuia Tămîind stăpînitorii. CONACHI, P. 258. 3. Refl. Fig. (Rar) A se îmbăta, a se chercheli. Ei la cîrciumă aleargă, Cu oala de dimineață, Se tămîie-n toată viața. PANN, P. V. I 110.
TĂMÎIÁT, -Ă, tămîiați, -te, adj. 1. Parfumat, îmbălsămat, înmiresmat. (Cu pronunțare regională) Flori albastre tremur ude în văzduhul tâmîiet. EMINESCU, O. I 85. 2. Fig. Beat, cherchelit. Cînd a venit pentru prima oară să mă cheme-n servici, era tămîiat. CARAGIALE, O. II 75.
tămâiá (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiáză; conj. prez. 3 să tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
tămâiá vb., ind. prez. 1 sg. tămâiéz, 3 sg. și pl. tămâiáză; conj. prez. 3 sg. și pl. tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
TĂMÂIÁ vb. v. cădelnița.
TĂMÂIÁ vb. v. ameți, chercheli, flata, îmbăta, linguși, măguli, turmenta.
TĂMÂIÁT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbălsămat, îmbătat, îmbătător, înmiresmat, parfumat, turmentat.
A TĂMÂIÁ ~iéz tranz. 1) A afuma cu tămâie. 2) fig. (persoane) A lăuda în mod exagerat (pentru a-i câștiga bunăvoința); a măguli; a linguși; a flata. /Din tămâie
A SE TĂMÂIÁ mă ~iéz intranz. pop. A se îmbăta usor; a se ameți; a se chercheli; a se aghesmui; a se afuma. /Din tămâie
TĂMÂIÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A TĂMÂIA și A SE TĂMÂIA. 2) fig. Care răspândește mireasmă; plăcut mirositor; înmiresmat. /v. a tămâia
tămâià v. 1. a afuma cu tămâie; 2. fig. a linguși, a onora peste măsură; 3. fam. a se îmbăta.
tămâiat a. 1. afumat cu tămâie; 2. fam. beat: de vinul din ploscă tămâiat și amețit PANN (V. aghesmuit).
tămî́ĭ, a -á, V. tămîĭez.
tămîĭát, -ă adj. Afumat cu tămîĭe. Fig. Iron. Beat, aghezmuit.
tămîĭéz și -î́ĭ, a -ĭá v. intr. și tr. (d. tămîĭe). Afum cu tămîĭe: a tămîĭa pin biserică, biserica. V. tr. Fig. Lingușesc, onorez peste măsură: a-ĭ tămîĭa pe ceĭ marĭ. V. refl. Iron. Mă amețesc, mă îmbăt.
TĂMÎIA vb. (BIS.) a cădelnița, (înv. și reg.) a cădi. (Preotul ~.)
tămîia vb. v. AMEȚI. CHERCHELI. FLATA. ÎMBĂTA. LINGUȘI. MĂGULI. TURMENTA.
tămîiat adj. v. AMEȚIT. BĂUT. BEAT. CHERCHELIT. ÎMBĂLSĂMAT. ÎMBĂTAT. ÎMBĂTĂTOR. ÎNMIRESMAT. PARFUMAT. TURMENTAT.
tămâia, tămâiez I. v. t. a copleși cu laude excesive, a linguși II. v. r. a se îmbăta, a se chercheli

tămâiat dex

Intrare: tămâia
tămâia verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: tămâiat
tămâiat adjectiv