tămâiță definitie

16 definiții pentru tămâiță

TĂMÂÍȚĂ, tămâițe, s. f. Nume dat mai multor plante: a) plantă erbacee cu miros aromatic puternic și cu flori verzui dispuse într-un ciorchine la vârful tulpinii (Chenopodium ambrosioides); b) plantă cu flori verzi-gălbui, cu miros pătrunzător (Chenopodium botrys). ◊ Compus: tămâîță-de-câmp = plantă erbacee păroasă, cu flori galbene (Ajuga chamaepytis). – Tămâie + suf. -iță.
TĂMÂÍȚĂ, tămâițe, s. f. Nume dat mai multor plante; a) plantă erbacee cu miros aromatic puternic și cu flori verzui dispuse într-un ciorchine la vârful tulpinii (Chenopodium ambrosioides); b) plantă cu flori verzi-gălbui, cu miros pătrunzător (Chenopodium botrys). ◊ Compus: tămâiță-de-câmp = plantă erbacee păroasă, cu flori galbene (Ajuga chamaepytis). – Tămâie + suf. -iță.
TĂMÎÍȚĂ, tămîițe, s. f. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori verzui și cu miros aromatic puternic, foarte plăcut (Chenopodium). Văl de brumă arginție Smălțuitu-mi-a grădina, Firelor de tămîiță Li se uscă rădăcina. GOGA, P. 103. Văd cum trece prin poiană o fantasm’, o copiliță, Purtînd flori de mac în mînă, pe sîn, flori de tămîiță. COȘBUC, P. II 137. Iar în dreapta mai ducea... Măghiran nevestelor Tămîiță babelor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 513.
tămâíță s. f., g.-d. art. tămâíței; pl. tămâíțe
!tămâíță-de-cấmp (plantă) s. f., g.-d. art. tămâíței-de-cấmp; pl. tămâíțe-de-cấmp
tămâíță s. f., g.-d. art. tămâíței; pl. tămâíțe
tămâíță-de-câmp s. f.
TĂMÂÍȚĂ s. (BOT.) 1. (Chenopodium botrys) (reg.) izmă, studeniță, tămâioară, tămâioasă, vineriță, peliniță-grecească, smirnă-de-grădină. 2. (Chenopodium ambrosioides) (reg.) tămâioară, țifroș. 3. tămâiță-de-câmp (Ajuga chamaepytis) = (reg.) rută-sălbatică, vineriță-galbenă.
TĂMÂÍȚĂ s. v. spanac-porcesc, vineriță.
TĂMÂÍȚĂ ~e f. (diminutiv de la tămâie) Plantă erbacee aromată cu tulpina acoperită cu peri și cu frunze verzi-gălbui, care crește prin locuri nisipoase și necultivate. /tămâie + suf. ~iță
tămâiță f. plantă ce crește prin fănețe și miroase ca tămâia. (Ajuga reptans).
tămîíță f., pl. e (d. tămîĭe). Lavrentină vinerița, o plantă erbacee labiată (ajúga réptans). O plantă chenopodiacee (chenopódium) numită și studeniță.
tămîiță s. v. SPANAC-PORCESC. VINERIȚĂ.
TĂMÎIȚĂ s. (BOT.) 1. (Chenopodium botrys) (reg.) izmă, studeniță, tămîioară, tămîioasă, vineriță, peliniță-grecească, smirnă-de-grădină. 2. (Chenopodium ambrosioides) (reg.) tămîioară, țifroș. 3. tămîiță-de-cîmp (Ajuga chamaepytis) = (reg.) rută-sălbatică, vineriță-galbenă.
tămâíță, s.f. – (bot.) Vineriță (Ajuga reptans L.); buruiană de sub alun, cearta-casei, frunză-de-orbalț (Borza, 1968). – Din tămâie (< lat. *thymanea) + suf. -iță (Scriban, DEX, MDA).
tămâíță, s.f. – (bot.) Vineriță (Ajuga reptans L.); buruiană de sub alun, cearta-casei, frunză-de-orbalț (Borza 1968). – Din tămâie (< lat. *thymanea) + -iță.

tămâiță dex

Intrare: tămâiță
tămâiță substantiv feminin
Intrare: tămâiță-de-câmp
tămâiță-de-câmp substantiv feminin