TĂLPÓI, tălpoaie, s. n. Augmentativ al lui talpă (II). 1. Grindă groasă care se pune ca temelie la unele construcții. 2. Fiecare dintre tălpile unei sănii de transport. – Talpă + suf. -oi.

TĂLPÓI, tălpoaie, s. n. Augmentativ al lui talpă (II). 1. Grindă groasă care se pune ca temelie la unele construcții. 2. Fiecare dintre tălpile unei sănii de transport. – Talpă + suf. -oi.

TĂLPÓI, tălpoaie, s. n. Augmentativ al lui talpă. 1. Grindă groasă care se pune ca temelie la unele construcții. Un grajd pus la pămînt pe patru tălpoaie groase. DELAVRANCEA, S. 3. ♦ Fig. Talpa iadului. Despre ziuă, tălpoiul a venit posomorîtă, a scos pe necunoscuta de acolo. CREANGĂ, P. 98. Tălpoiul face iute o darabană. id. ib. 310. 2. Fiecare din tălpile unei sănii de transport. Fură nevoiți să scoată tălpoaiele și să puie din nou roțile, căci altfel nu mai puteau trece peste mușuroaiele din porumbiști. CAMIL PETRESCU, O. I 551.

tălpói s. n., pl. tălpoáie

tălpói s. n., pl. tălpoáie

TĂLPÓI s. v. talpă.

tălpoiu n. 1. talpă mare de lemn; 2. fam. talpa iadului: despre ziuă tălpoiul a venit posomorit CR.

tălpóĭ n., pl. oaĭe (augm. d. talpă). Talpă mare, tălpăloagă. Fig. Iron. Talpa ĭaduluĭ, babă răutăcĭoasă.

TĂLPOI s. (CONSTR.) talpă, (reg.) subtoi, (prin Olt. și Ban.) bălvan, (prin Transilv., nordul Munt., nordul Olt. și Dobr.) temei. (~ casei.)