tălăzuire definitie

2 intrări

14 definiții pentru tălăzuire

TĂLĂZUÍ, pers. 3 tălăzuiește, vb. IV. Refl. și intranz. A se ridica în talazuri, a face valuri mari, tumultuoase. ♦ Fig. A undui. – Talaz + suf. -ui.
TĂLĂZUÍRE, tălăzuiri, s. f. Acțiunea de a (se) tălăzui și rezultatul ei. – V. tălăzui.
TĂLĂZUÍ, pers. 3 tălăzuiește, vb. IV. Refl., Intranz. A se ridica în talazuri, a face valuri mari, tumultoase. ♦ Fig. A undui. – Talaz + suf. -ui.
TĂLĂZUÍRE, tălăzuiri, s. f. Acțiunea de a (se) tălăzui și rezultatul ei. – V. tălăzui.
TĂLĂZUÍ, pers. 3 tălăzuiește, vb. IV. Intranz. și refl. A se ridica în talazuri, a face valuri mari, tumultuoase. La orizont, spre dreapta, se zărea Constanța. Spre stînga, albastră ca sineala, tălăzuia marea. V. ROM. februarie 1953, 49. Marea năvălind s-a tălăzuit deasupra Podișului Mehedinți. BOGZA, V. J. 32. ♦ Fig. A se mișca ca talazurile, a undui. Venea tălăzuindu-se o pînză întunecoasă de călărași. SADOVEANU, O. VI 48. Plimbăreții obișnuiți se opriseră cercetînd cu nedumerire rîndurile care se tălăzuiau. CAMIL PETRESCU, N. 5.
TĂLĂZUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) tălăzui și rezultatul ei. (Fig.) Se aude murmurul [Oltului]... alături de... oceanica tălăzuire a munților. BOGZA, C. O. 84. Chiar în după-amiaza aceea veni un vînt iute dinspre munți, cu tălăzuiri de nouri. SADOVEANU, O. VIII 157.
tălăzuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. tălăzuiéște, imperf. 3 sg. tălăzuiá; conj. prez. 3 sg. să tălăzuiáscă
tălăzuíre s. f., g.-d. art. tălăzuírii; pl. tălăzuíri
tălăzuí vb., ind. prez. 3 sg. țălăzuiéște, imperf. 3 sg. tălăzuiá; conj. prez. 3 sg. tălăzuiáscă
tălăzuíre s. f., g.-d. art. tălăzuírii; pl. tălăzuíri
TĂLĂZUÍRE s. v. agitație.
A TĂLĂZUÍ pers. 3 ~iéște intranz. 1) (despre apele din mări și oceane) A se ridica în valuri mari și învolburate; a se agita în talazuri. 2) fig. A se legăna ca valurile unei ape; a ondula; a undui. /talaz + suf. ~ui
tălăzuĭésc v. intr. (d. talaz; tot așa sîrb. talasati se). Undulez (vorbind de o trupă aliniată ș. a.): nu tălăzui! (strigă regimentuluĭ colonelu). Și v. refl. Îngrozite vitele se tălăzuiră (Sadov. VR. 1911, 4, 58). V. văluĭesc 2.
TĂLĂZUIRE s. agitație, clocot, frămîntare, freamăt, învolburare, tumult, vuiet, zbatere, zbucium, zbuciumare, (rar) zbuciumeală. (~ apelor vijelioase.)

tălăzuire dex

Intrare: tălăzui
tălăzui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: tălăzuire
tălăzuire substantiv feminin