tălăzui definitie

7 definiții pentru tălăzui

TĂLĂZUÍ, pers. 3 tălăzuiește, vb. IV. Refl. și intranz. A se ridica în talazuri, a face valuri mari, tumultuoase. ♦ Fig. A undui. – Talaz + suf. -ui.
TĂLĂZUÍ, pers. 3 tălăzuiește, vb. IV. Refl., Intranz. A se ridica în talazuri, a face valuri mari, tumultoase. ♦ Fig. A undui. – Talaz + suf. -ui.
TĂLĂZUÍ, pers. 3 tălăzuiește, vb. IV. Intranz. și refl. A se ridica în talazuri, a face valuri mari, tumultuoase. La orizont, spre dreapta, se zărea Constanța. Spre stînga, albastră ca sineala, tălăzuia marea. V. ROM. februarie 1953, 49. Marea năvălind s-a tălăzuit deasupra Podișului Mehedinți. BOGZA, V. J. 32. ♦ Fig. A se mișca ca talazurile, a undui. Venea tălăzuindu-se o pînză întunecoasă de călărași. SADOVEANU, O. VI 48. Plimbăreții obișnuiți se opriseră cercetînd cu nedumerire rîndurile care se tălăzuiau. CAMIL PETRESCU, N. 5.
tălăzuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. tălăzuiéște, imperf. 3 sg. tălăzuiá; conj. prez. 3 sg. să tălăzuiáscă
tălăzuí vb., ind. prez. 3 sg. țălăzuiéște, imperf. 3 sg. tălăzuiá; conj. prez. 3 sg. tălăzuiáscă
A TĂLĂZUÍ pers. 3 ~iéște intranz. 1) (despre apele din mări și oceane) A se ridica în valuri mari și învolburate; a se agita în talazuri. 2) fig. A se legăna ca valurile unei ape; a ondula; a undui. /talaz + suf. ~ui
tălăzuĭésc v. intr. (d. talaz; tot așa sîrb. talasati se). Undulez (vorbind de o trupă aliniată ș. a.): nu tălăzui! (strigă regimentuluĭ colonelu). Și v. refl. Îngrozite vitele se tălăzuiră (Sadov. VR. 1911, 4, 58). V. văluĭesc 2.

tălăzui dex

Intrare: tălăzui
tălăzui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a