tălălăire definitie

9 definiții pentru tălălăire

TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică.
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică.
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi mult și fără rost; a palavragi, a flecări. Tălălăia, cînta, se uita pe fereastră. PAS, Z. I 99. 2. A merge încoace și-ncolo, pășind fără siguranță, a se bălăbăni; a hoinări, a vagabonda. L-a găsit hoțul ăl mare tălălăind prin sat, cu mîinile goale. La CADE.
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tălălăiáscă
TĂLĂLĂÍ vb. v. flecări, hoinări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni, vagabonda.
A TĂLĂLĂÍ ~iésc intranz. pop. 1) A vorbi mult și fără rost; a spune vrute și nevrute; a îndruga verzi și uscate; a flecări; a pălăvrăgi; a trăncăni; a liorbăi. 2) A umbla fără nici un rost; a umbla brambura; a hoinări; a vagabonda. 3) A merge nesigur; a se bălăbăni. /Din tala
tălălăĭésc v. intr. (imit. de forma luĭ bălălăĭesc). Fam. Iron. Staŭ la taĭfas.
tălălăi vb. v. FLECĂRI. HOINĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI. VAGABONDA.

tălălăire dex

Intrare: tălălăi
tălălăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: tălălăire
tălălăire infinitiv lung