tălălăi definitie

16 definiții pentru tălălăi

TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică.
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică.
TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi mult și fără rost; a palavragi, a flecări. Tălălăia, cînta, se uita pe fereastră. PAS, Z. I 99. 2. A merge încoace și-ncolo, pășind fără siguranță, a se bălăbăni; a hoinări, a vagabonda. L-a găsit hoțul ăl mare tălălăind prin sat, cu mîinile goale. La CADE.
TĂLĂLẮU1 s. m. v. teleleu.
TELELÉU, -EÁ, telelei, -ele, s. m. și f. Om fără căpătîi, care își pierde vremea (umblînd de colo pînă colo) degeaba, fără nici o treabă. Oamenii fac haz... Au priceput după capul lor că pentru Miai s-a sfîrșit cu viața de teleleu. CAMIL PETRESCU, O. I 123. Teleleaua pe cărare, Cuciu, muciu pe spinare (Calul și șaua). GOROVEI, C. 367. ◊ Expr. A umbla teleleu (Tănase) = a umbla de colo pînă colo fără rost, fără treabă. Țața Niculina umbla, dimineața, teleleu, pe la toate vecinele. PAS, Z. I 81. Am umblat, ia așa, teleleu Tanasă. M-am dus la rai, de la rai la iad, și de la iad iar la rai. CREANGĂ, P. 320. Zice prostul: Hai și eu! Hai! Că tot n-are ce face, ș-așa umblă teleleu. EMINESCU, L. P. 125. Stăricica-și răsipește Ș-apoi îmblă teleleu. NEGRUZZI, S. III 47. ◊ (Eliptic) Fusesem pe coclauri cu un mare naturalist... el după buruieni... eu de teleleu Tanasă. HOGAȘ, M. N. 99. A fi teleleu Tănase = a fi zăpăcit, risipit, prost. (Atestat în forma tălălău) Dumnezeu o să cate să te răsplătească. Tu să nu fii tălălău Tănase, și-i cere raiul. ȘEZ. IX 67. – Variantă: tălălắu s. m.
tălălăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 să tălălăiáscă
tălălắu (tărăboi) (reg.) s. n., art. tălălắul
tălălăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tălălăiáscă
TĂLĂLĂÍ vb. v. flecări, hoinări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni, vagabonda.
TĂLĂLĂU adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.
A TĂLĂLĂÍ ~iésc intranz. pop. 1) A vorbi mult și fără rost; a spune vrute și nevrute; a îndruga verzi și uscate; a flecări; a pălăvrăgi; a trăncăni; a liorbăi. 2) A umbla fără nici un rost; a umbla brambura; a hoinări; a vagabonda. 3) A merge nesigur; a se bălăbăni. /Din tala
TĂLĂLẮU2 ~i m. Persoană lipsită de inteligență; tont; nătărău; bleg. /<ung. telelö
tălălăĭésc v. intr. (imit. de forma luĭ bălălăĭesc). Fam. Iron. Staŭ la taĭfas.
tălălắŭ adj. m. (cp. cu tămbălăŭ și teleleŭ). Lălîŭ, bleg: om tălălăŭ (V. tanăŭ). S. n., pl. ăĭe. Tămbălăŭ, gălăgie.
tălălăi vb. v. FLECĂRI. HOINĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI. VAGABONDA.
tălălău adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

tălălăi dex

Intrare: tălălăi
tălălăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: tălălău (persoană)
tălălău persoană