tăinuitor definitie

8 definiții pentru tăinuitor

TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor.
TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor.
TĂINUITÓR1, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. [Gaița] este... cea mai tăinuitoare pasăre pe timpul acela cînd are ouă, cînd clocește și scoate pui. MARIAN, O. II 74.
TĂINUITÓR2, -OÁRE, tăinuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucrurile provenite dintr-un furt.
tăinuitór (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoáre
tăinuitór adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; f. sg. și pl. tăinuitoáre
TĂINUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care tăinuiește pe cineva sau ceva. [Sil. -nu-i-] /a tăinui + suf. ~tor
tăĭnuitór, -oáre s. Acela care tăĭnuĭește (o crimă, un furt, un lucru furat): tăĭnuitoriĭ trebuĭe să fie pedepsițĭ ca și făptașiĭ.

tăinuitor dex

Intrare: tăinuitor (adj.)
tăinuitor adjectiv
Intrare: tăinuitor (s.m.)
tăinuitor substantiv masculin