tăinuit definitie

2 intrări

21 definiții pentru tăinuit

TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui.
TĂINUÍT, -Ă, tăinuiți, -te, adj. 1. Ascuns, ferit, tainic. ♦ Discret. 2. Neștiut de alții, secret. – V. tăinui.
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui.
TĂINUÍT, -Ă, tăinuiți, -te, adj. 1. Ascuns, ferit, tainic. ♦ Discret. 2. Neștiut de alții, secret. – V. tăinui.
TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.
TĂINUÍT, -Ă, tăinuiți, -te, adj. 1. Tainic, retras, ferit. Și-n codrul cel mai tăinuit L-au îngropat tîrziu în noapte. COȘBUC, P. I 81. Înspre apus-miazăzi vin mînăstirile Agapia, cea tăinuită de lume, Varaticul, unde și-a petrecut viața Brîncoveanca cea bogată. CREANGĂ, A. 72. Dulce îmi veneai în umbra Tăinuitului boschet. EMINESCU, O. I 112. ◊ (Adverbial) Aș avea însă a-i spune tăinuit Ceva care-l privește. ALECSANDRI, T. II 344. ♦ Discret. Ne vom ascunde În noaptea codrului umbros Sub brazii fără grai, pe unde, Nici ochi de om nu pot pătrunde Nici flori cu tăinuit miros. COȘBUC, P. I 123. 2. Ascuns, secret. El nu era un ingrat să nu se gîndească la tăinuitele lor griji. C. PETRESCU, C. V. 168. Nimeni nu cunoștea aceste răpitoare poezii, pe care poetul le ținea... tăinuite în cartoanele sale. MACEDONSKI, O. IV 17. Ochii ei sînt plini de umbra tăinuitelor dureri. EMINESCU, O. I 142.
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă
tăinuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tăinuiáscă
TĂINUÍ vb. 1. v. ascunde. 2. a ascunde, (fig.) a înnăbuși. (Și-a ~ durerea.)
TĂINUÍ vb. v. ascunde, dosi, flecări, îndruga, mistui, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.
TĂINUÍT adj. 1. v. dosnic. 2. ascuns, secret, tainic. (O iubire ~.) 3. v. ascuns.
A tăinui ≠ a destăinui, a mărturisi
A TĂINUÍ ~iésc tranz. 1) (informații, știri) A face să rămână absolut necunoscut; a ține în taină. 2) (persoane, lucruri) A pune într-un loc ferit pentru a sustrage ulterior; a acoperi; a ascunde; a dosi. /taină + suf. ~ui
tăinuì v. 1. a ascunde, a ținea ascuns: beciul putea să tăinuiască o domniță CR.; 2. a convorbi intim. [V. taină].
tăinuit a. ascuns, misterios: în poiana tăinuită unde sbor luciri de lună AL.
tăĭnuĭésc v. tr. (d. taĭnă). Țin ascuns, țin secret: a tăĭnui un furt. V. intr. Tăĭnesc, staŭ „la taĭnă”, la taĭfas intim, vorbesc în secret: tăĭnuind eĭ așa, s’apropiară de sat (NPl. Ceaur, 91).
tăĭnuít, -ă adj. Taĭnic, ascuns, retras: poĭana tăĭnuită (Al.).
tăinui vb. v. ASCUNDE. DOSI. FLECĂRI. ÎNDRUGA. MISTUI. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.
TĂINUI vb. 1. a ascunde, a masca, (înv. și reg.) a tăgădui, (înv.) a retăcea, (fig.) a acoperi. (Își ~ ignoranța.) 2. a ascunde, (fig.) a înăbuși. (Și-a ~ durerea.)
TĂINUIT adj. 1. ascuns, dosit, dosnic, ferit, izolat, lăturalnic, retras, singuratic, tainic, (rar) lăturaș, (înv. și reg.) săcret, (reg.) lăturiș. (În ungherul cel mai ~.) 2. ascuns, secret, tainic. (O iubire ~.) 3. ascuns, reținut, (fig.) mocnit, surd. (O dușmănie ~. )
ALIUD EST CELARE, ALIUD TACERE (lat.) una este să tăinuiești, alta e să taci – Discreția și complicitatea nu sunt unul și același lucru.

tăinuit dex

Intrare: tăinui
tăinui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: tăinuit
tăinuit adjectiv