TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui.

TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva mult și cu familiaritate despre lucruri minore; a sta la taifas, a pălăvrăgi, a sporovăi. – Taifas + suf. -ui.

TĂIFĂSUÍ, tăifăsuiesc, vb. IV. Intranz. A sta la taifas; a palavragi, a sporovăi. A fost chemat în cabinetul său particular, au tăifăsuit o noapte întreagă. BOGZA, A. Î. 57. Două femei care ieșiseră în poartă și tăifăsuiau, l-au văzut pe bătrîn mergînd lîngă un băiat tînăr. PAS, Z. I 203. Tăifăsuia cu țăranii dimprejurul lui, aruncînd și cîte-o glumă. REBREANU, R. II 82.

tăifăsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 să tăifăsuiáscă

tăifăsuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăifăsuiésc, imperf. 3 sg. tăifăsuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tăifăsuiáscă

TĂIFĂSUÍ vb. a flecări, (pop. și fam.) a sfătui. (Au ~ ore în șir.)

TĂIFĂSUÍRE s. v. flecăreală.

A TĂIFĂSUÍ ~iésc intranz. A vorbi mult și pe îndelete (despre lucruri mărunte); a sta la taifas; a pălăvrăgi; a sporovăi. /taifas + suf. ~ui

TĂIFĂSUI vb. (pop. și fam.) a sfătui. (Au ~ ore în șir.)

TĂIFĂSUIRE s. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuție, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuit, trăncăneală, trăncănit, vorbăraie, vorbărie, (livr.) locvacitate, logoree, (reg.) pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, trancana, treanca-fleanca, (Mold.) leorbăială, (prin Munt.) procovanță, (Transilv.) stroncănire, (fig.) clănțăneală, dîrdîială, dîrdîit.