TĂIETÚRĂ, tăieturi, s. f. 1. Acțiunea de a tăia; (concr.) locul unde s-a tăiat ceva; spec. rană provocată de un instrument tăios. ♦ Suprafața rezultată dintr-un corp după ce a fost tăiat. ♦ Fel, mod de a tăia. 2. Drum (adâncit) săpat de o apă în curgerea ei. ♦ Povârniș drept, prăpăstios; perete stâncos. 3. Croiala unei haine. ♦ Fig. Linie, trăsătură, contur. 4. Teren despădurit pe care se mai văd încă butucii. 5. Fig. (La pl.) Senzație de durere asemănătoare cu aceea provocată de o tăiere; junghiuri. 6. Ștersătură; fragment, text șters sau anulat. 7. Porțiune, articol decupat dintr-o tipăritură. – Tăia + suf. -ătură.

TĂIETÚRĂ, tăieturi, s. f. 1. Acțiunea de a tăia; (concr.) locul unde s-a tăiat ceva; spec. rană provocată de un instrument tăios. ♦ Suprafața rezultată dintr-un corp după ce a fost tăiat. ♦ Fel, mod de a tăia. 2. Drum (adâncit) săpat de o apă în curgerea ei. ♦ Povârniș drept, prăpăstios; perete stâncos. 3. Croiala unei haine. ♦ Fig. Linie, trăsătură, contur. 4. Teren despădurit pe care se mai văd încă butucii. 5. Fig. (La pl.) Senzație de durere asemănătoare cu aceea provocată de o tăiere; junghiuri. 6. Ștersătură; fragment, text șters sau anulat. 7. Porțiune, articol decupat dintr-o tipăritură. [Pr.: tă-ie-] – Tăia + suf. -ătură.

TĂIETÚRĂ, tăieturi, s. f. 1. Acțiunea de a tăia; rană sau crestătură produsă prin tăiere. Brazdele lui Tănasie erau zdravene și drepte, iar tăietura lui reteza iarba la un deget de pămînt. VORNIC, O. 90. A căzut muierea... și-a pus făină în tăietură, a oprit sîngele. STANCU, D. 148. Neică, de dragostea noastră Înflori un pom pe coastă. Dușmanii... Se duseră și-l tăiară. Hai, neicuțo, amîndoi Să luăm apă în gură Să ducem la tăietură. HODOȘ, P. P. 159. Mergînd împrejurul bostanului, a dat de o tăietură de topor. ȘEZ. IV 4. 2. Loc, drum săpat (de oameni, de ape sau de puhoaie). Tăietura o umpluse zăpada pînă sus, o răsese, nu mai puteau umbla trenurile cu boieri. STANCU, D. 73. Două seri s-ascunsese în tăietura malului, dar în zadar. DUNĂREANU, CH. 235. ♦ Povîrniș, perete stîncos. Mînăstirea este ascunsă într-o poieniță sub tăietura dreaptă, prăpăstioasă, a muntelui Găvanu. VLAHUȚĂ, O. A. II 147. 3. (Rar) Croială a unei haine; p. ext. fel de a tăia. Fercheș, și cu haine după ultima tăietură. C. PETRESCU, C. V. 51 Un ofițer romîn... Nicu Johnson, cum îi ziceam noi, din cauza tăieturii englezești a favoriților săi. BART, S. M. 24. ♦ Fig. Compoziție, făurire, creație. Un volum de poezii de cea mai mare originalitate, ca adîncime de gîndiri și ca tăietură de vers. VLAHUȚĂ, O. A. III 35. ♦ Fig. Linie, trăsătură, contur. «Elisabeta» e aproape, se cunoaște bine coșul alb între catarge, corpul ei negru cu formele pline în tăieturi frumoase. BART, S. M. 18. 4. Teren despădurit pe care se mai văd încă butucii; curătură. Frunză verde ș-o răsură, Cîntă cucu-n tăietură. BELDICEANU, P. 95. 5. Fig. (La pl.) Senzație de durere asemănătoare cu aceea provocată de o tăiere. Tăieturi adînci simțea prin pîntece și prin cap. BUJOR, S. 46. Toată fața i se încrețește, parcă are tăieturi de colici. VLAHUȚĂ, la TDRG. 6. Fig. Ștersătură; fragment șters, tăiat (într-un text scris).

tăietúră s. f., g.-d. art. tăietúrii; pl. tăietúri

tăietúră s. f., g.-d. art. tăietúrii; pl. tăietúri

FRUNZA-TĂIETÚRII s. v. vindecea.

TĂIETÚRĂ s. 1. v. despicătură. 2. v. croială. 3. (MIN.) șliț. (~ într-un strat.) 4. v. anulare.

TĂIETÚRĂ s. v. circumcizie, curătură, înjunghietură, înțepătură, junghi, junghietură, linie, lumânărica-pământului, trăsătură.

TĂIETÚRĂ ~i f. 1) Loc tăiat. 2) Rană produsă de un obiect tăios. 3) Porțiune de pădure cu copacii tăiați. 4) Parte de text scoasă dintr-o publicație. 5) Linie care delimitează forma unui obiect. 6) Croială a unei haine. 7) Fel de a tăia. 8) fig. Senzație de durere acută. /a tăia + suf. ~ătură

tăietură f. efectul tăierii: 1. despărțire făcută cu un obiect tăios; 2. mod de a tăia o stofă: tăietura hainei; 3. fig. supresiune făcută într’o carte sau piesă de teatru; 4. pl. junghiuri în stomac. [Lat. TALIATURA].

tăĭetúră f., pl. ĭ (d. tăĭat saŭ lat. taliatura, it. tagliatura, sp. tajadura). Rezultatu tăĭeriĭ, locu unde a pătruns cuțitu, crestătură: o tăĭetúră de bricĭ pe obraz. Pădure tăĭată și crescută puțin. Modu de a tăĭa: tăĭetură dreaptă. Croĭală: tăĭetură elegantă. Fig. Supresiune, ștergere, înlăturare: directoru teatruluĭ a făcut cîteva tăĭeturĭ în pĭesă. Pl. Colicĭ, durere de pîntece, junghĭurĭ de pîntece.

frunza-tăieturii s. v. VINDECEA.

TĂIETURĂ s. 1. crăpătură, despicătură, spintecătură. (~ la fustă.) 2. croială, (pop.) croi. (~ a unei haine.) 3. anulare, ștersătură. (~ într-un text.)

tăietură s. v. CIRCUMCIZIE. CURĂTURĂ. ÎNJUNGHIETURĂ. ÎNȚEPĂTURĂ. JUNGHI. JUNGHIETURĂ. LINIE. LUMÎNĂRICA-PĂMÎNTULUI. TRĂSĂTURĂ.

tăietúră, s.f. – 1. Tăiere. 2. Toponim ce atestă utilizarea sistemului de tăiere a pădurilor pentru obținerea terenurilor agricole. – Din tăia + suf. -(ă)tură (DEX, MDA).

tăietúră, s.f. – Toponim ce atestă utilizarea sistemului de tăiere a pădurilor pentru obținerea terenurilor agricole. – Din tăia + -tură.