TĂIETÚRĂ, tăieturi,
s. f. 1. Acțiunea de a tăia; (
concr.) locul unde s-a tăiat ceva;
spec. rană provocată de un instrument tăios. ♦ Suprafața rezultată dintr-un corp după ce a fost tăiat. ♦ Fel, mod de a tăia.
2. Drum (adâncit) săpat de o apă în curgerea ei. ♦ Povârniș drept, prăpăstios; perete stâncos.
3. Croiala unei haine. ♦
Fig. Linie, trăsătură, contur.
4. Teren despădurit pe care se mai văd încă butucii.
5. Fig. (La
pl.) Senzație de durere asemănătoare cu aceea provocată de o tăiere; junghiuri.
6. Ștersătură; fragment, text șters sau anulat.
7. Porțiune, articol decupat dintr-o tipăritură. –
Tăia +
suf. -ătură.
TĂIETÚRĂ, tăieturi,
s. f. 1. Acțiunea de a tăia; (
concr.) locul unde s-a tăiat ceva;
spec. rană provocată de un instrument tăios. ♦ Suprafața rezultată dintr-un corp după ce a fost tăiat. ♦ Fel, mod de a tăia.
2. Drum (adâncit) săpat de o apă în curgerea ei. ♦ Povârniș drept, prăpăstios; perete stâncos.
3. Croiala unei haine. ♦
Fig. Linie, trăsătură, contur.
4. Teren despădurit pe care se mai văd încă butucii.
5. Fig. (La
pl.) Senzație de durere asemănătoare cu aceea provocată de o tăiere; junghiuri.
6. Ștersătură; fragment, text șters sau anulat.
7. Porțiune, articol decupat dintr-o tipăritură. [
Pr.: tă-ie-] –
Tăia +
suf. -ătură.
TĂIETÚRĂ, tăieturi,
s. f. 1. Acțiunea de a tăia; rană sau crestătură produsă prin tăiere. Brazdele lui Tănasie erau zdravene și drepte, iar tăietura lui reteza iarba la un deget de pămînt. VORNIC, O. 90. A căzut muierea... și-a pus făină în tăietură, a oprit sîngele. STANCU, D. 148. Neică, de dragostea noastră Înflori un pom pe coastă. Dușmanii... Se duseră și-l tăiară. Hai, neicuțo, amîndoi Să luăm apă în gură Să ducem la tăietură. HODOȘ, P. P. 159. Mergînd împrejurul bostanului, a dat de o tăietură de topor. ȘEZ. IV 4.
2. Loc, drum săpat (de oameni, de ape sau de puhoaie). Tăietura o umpluse zăpada pînă sus, o răsese, nu mai puteau umbla trenurile cu boieri. STANCU, D. 73. Două seri s-ascunsese în tăietura malului, dar în zadar. DUNĂREANU, CH. 235. ♦ Povîrniș, perete stîncos. Mînăstirea este ascunsă într-o poieniță sub tăietura dreaptă, prăpăstioasă, a muntelui Găvanu. VLAHUȚĂ, O. A. II 147.
3. (Rar) Croială a unei haine;
p. ext. fel de a tăia. Fercheș, și cu haine după ultima tăietură. C. PETRESCU, C. V. 51 Un ofițer romîn... Nicu Johnson, cum îi ziceam noi, din cauza tăieturii englezești a favoriților săi. BART, S. M. 24. ♦
Fig. Compoziție, făurire, creație. Un volum de poezii de cea mai mare originalitate, ca adîncime de gîndiri și ca tăietură de vers. VLAHUȚĂ, O. A. III 35. ♦
Fig. Linie, trăsătură, contur. «Elisabeta» e aproape, se cunoaște bine coșul alb între catarge, corpul ei negru cu formele pline în tăieturi frumoase. BART, S. M. 18.
4. Teren despădurit pe care se mai văd încă butucii; curătură. Frunză verde ș-o răsură, Cîntă cucu-n tăietură. BELDICEANU, P. 95.
5. Fig. (La
pl.) Senzație de durere asemănătoare cu aceea provocată de o tăiere. Tăieturi adînci simțea prin pîntece și prin cap. BUJOR, S. 46. Toată fața i se încrețește, parcă are tăieturi de colici. VLAHUȚĂ, la TDRG.
6. Fig. Ștersătură; fragment șters, tăiat (într-un text scris).
tăĭetúră f., pl. ĭ (d. tăĭat saŭ lat. taliatura, it. tagliatura, sp. tajadura). Rezultatu tăĭeriĭ, locu unde a pătruns cuțitu, crestătură: o tăĭetúră de bricĭ pe obraz. Pădure tăĭată și crescută puțin. Modu de a tăĭa: tăĭetură dreaptă. Croĭală: tăĭetură elegantă. Fig. Supresiune, ștergere, înlăturare: directoru teatruluĭ a făcut cîteva tăĭeturĭ în pĭesă. Pl. Colicĭ, durere de pîntece, junghĭurĭ de pîntece.