tăietor definitie

24 definiții pentru tăietor

TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător.
TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru oblojirea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. [Pr.: tă-ie-] – Tăia + suf. -ător.
TĂIETÓR1, tăietori, s. m. 1. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor în abator; (determinat prin «de lemne») muncitor care se ocupă cu tăierea lemnelor. Voia să dea lovitură năprasnică, așa cum dau tăietorii de lemne, cînd despică butuci. SADOVEANU, O. VII 13. Își cîștiga pîinea pentru el și pentru nevastă-sa, ca tăietor de lemne. CAMIL PETRESCU, O. I 214. Ultimul Porfirogenit se fleșcăise din ținuta măreață și ocrotitoare, parcă ar mai fi trecut o dată pe lîngă el tăietorul de boi și viței, să-i mai opintească un cot la lingurea. C. PETRESCU, A. R. 26. 2. (Învechit) Omorîtor, ucigaș. Tăietorul frîncilor, Măcelarul turcilor. TEODORESCU, P. P. 663.
TĂIETÓR2, tăietoare, s. n. Lemn mai gros pe care se taie și se despică lemnele de foc; buștean, buturugă; (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. Se opri o clipă, cu toporul pe tăietor. REBREANU, R. II 62. Să-și ascută toporul și să puie tăietor un buștean de stejar destul de tare. DELAVRANCEA, O. II 158. Ei nu aveau nici un lemn la tăietor. RETEGANUL, P. I 1. În bătătură-l ducea, Pe tăietor îl punea, Cu paloș îl reteza. TEODORESCU, P. P. 548.
TĂIETÓR3, -OÁRE, tăietori, -oare, adj. (Învechit și popular) Care taie; tăios, ascuțit. (Atestat în forma tăitor) Ne-o adus răspuns pe soare Că bădiț-are să-nsoare, C-o sabie tăitoare. ȘEZ. II 183. ♦ (Adverbial, neobișnuit) Tranșant, net. [Beldiceanu] se deosebește adînc și tăietor de toți scriitorii a căror poezie este și ea dureroasă și tristă. IONESCU-RION, C. 126. – Variantă: tăitór, -oáre adj.
TĂIETÓR2, tăietori, s. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor în abator. ♦ (Înv.) Omorâtor, ucigaș. – Din tăia + suf. -(ă) tor.
TĂIETÓR3, -OÁRE, tăietori, -oare, adj. (Înv.) Care taie; tăios, ascuțit. – Din tăia + suf. -(ă)tor.
TĂIETÓR1, tăietoare, s. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. – Din tăia + suf. -(ă)tor.
tăietór1 (înv., pop.) adj. m., pl. tăietóri; f. sg. și pl. tăietoáre
tăietór2 (persoană) s. m., pl. tăietóri
tăietór3 (butuc) s. n., pl. tăietoáre
tăietór adj. m., (persoană) s. m., pl. tăietóri; f. sg. și pl. tăietoáre
tăietór (butuc) s. n., pl. tăietoáre
TĂIETÓR adj. v. ascuțit, tăios.
TĂIETÓR s. v. butuc.
TĂIETÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care taie. /a tăia + suf. ~tor
TĂIETÓR2 ~oáre n. 1) Buștean pe care se așază lemnele, pentru a le tăia sau a le despica. 2) (în trecut) Trunchi pe care călăul decapita condamnații la moarte. /a tăia + suf. ~tor
TĂIETÓR3 ~i m. Muncitor specializat în operații de tăiere a lemnelor. ~ de pădure. /a tăia + suf. ~tor
tăietor m. 1. cel ce taie mai ales lemne; 2. cel ce taie vite sau păsări la Evrei.
tăĭetór, -oáre s. Acela care taĭe: tăĭetor de lemne. S. f., pl. orĭ. Locu unde se taĭe vitele (zalhana, abator).
tăietor adj. v. ASCUȚIT. TĂIOS.
TĂIETOR s. butuc, trunchi, (rar) tăiș, (reg.) tăiuș, (Transilv. și Bucov.) lemnar. (~ de spart lemne.)
tăietór, tăietoare, s.n. – Butuc pe care se crăpau lemnele de foc. – Din tăia (< lat. *talare) + suf. -(ă)tor (DLRM, DEX, MDA).
tăietór, -oare, s.n. – Butuc pe care se crăpau lemnele de foc. – Din tăia (< lat. *taliera) + -tor.

tăietor dex

Intrare: tăietor (adj.)
tăietor adjectiv substantiv neutru
Intrare: tăietor (s.m.)
tăietor substantiv masculin substantiv neutru