TĂICULÍȚĂ s. m. (Pop.) Diminutiv al lui taică; tăicușor, tăicuță, tăiculean. – Taică + suf. -uliță.

TĂICULÍȚĂ s. m. Diminutiv al lui taică; tăicușor, tăicuță, tăiculean. – Taică + suf. -uliță.

TĂICULÍȚĂ s. m. Diminutiv al lui taică. Costică, taică, adu-mi, măi, tăiculiță, o jumătate de drojdie. STANCU, D. 151. Asta e mană, tăiculiță! ne desluși unchiașul oftînd. I. BOTEZ, ȘC. 123. Am avut un tăiculiță Cu milă și cu credință. TEODORESCU, P. P. 476.

TĂICULÍȚĂ s. m. Diminutiv al lui taică.

tăiculíță (pop.) s. m.

tăiculíță s. m.

TĂICULÍȚĂ s. v. tăicuță, tătic.

tăiculiță s. v. TĂICUȚĂ. TĂTIC.