tăiței definitie

2 intrări

13 definiții pentru tăiței

TĂIEȚÉI s. m. pl. Aluat nedospit făcut din făină, apă, sare (și ouă) tăiat în șuvițe lungi și subțiri, care se fierb în supă sau se gătesc cu brânză, cu nuci etc. [Var.: tăițéi s. m. pl.] – Tăiați (pl. lui tăiat, part. lui tăia) + suf. -ei (după it. tagliatelli).
TĂIȚÉI s. m. pl. v. tăieței.
TĂIEȚÉI s. m. pl. Aluat nedospit făcut din făină, apă, sare (și ouă) tăiat in șuvițe lungi și subțiri, care se fierb în supă sau se gătesc cu brânză, cu nuci etc. [Pr.: tă-i-. – Var.: tăițéi s. m. pl.] – Tăiați (pl. lui tăiat, part. lui tăia) + suf. -ei (după it. tagliatelli).
TĂIȚÉI s. m. pl. v. tăieței.
TĂIȚÉI s. m. pl. (Și în forma tăieței) Aluat tăiat în șuvițe lungi și subțiri care se fierb în supă sau se gătesc cu brînză, cu nuci etc. Tăiețeii, macaroanele și tot felul de îngroșătură de făină. PISCUPESCU, O. 196. Taie, maică, tăieței, Că vin pețitorii mei. MARIAN, S. 106. De-oi fi, Doamne, vinovat, Vrednic sînt de spînzurat, Pe pociumb de pătrînjei Cu funii de tăieței. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 398. – Variantă: tăieței s. m. pl.
tăiețéi/tăițéi s. m. pl.
tăițéi v. tăiețéi
tăiețéi/tăițéi s. m. pl.
TĂIȚÉI s. pl. (Transilv.) laște (pl.), (Transilv. și Maram.) răstăuțe (pl.), (Mold. și Transilv.) tocmagi (pl.).
TĂIȚÉI m. pl. Preparat alimentar din aluat nedospit, tăiat în șuvițe subțiri care se consumă fiert; tocmag. [Var. tăieței] /tăiați (a tăia) + suf. ~ei
tăieței m. pl. foaie de aluat tăiată în fire subțiri și lungi: supă cu tăieței (= it. tagliatelli).
tăĭețél m., pl. eĭ (dim. d. tăĭat; it. tagliatelli, tăĭețeĭ). Pl. Foaĭe de cocă tăĭată în fire foarte supțirĭ: supă cu tăĭțeĭ. (Și tăițeĭ). – În nord tocmagĭ. V. trahana și colărez.
TĂIȚEI s. pl. (Transilv.) laște (pl.), (Transilv. și Maram.) răstăuțe (pl.), (Mold. și Transilv.) tocmagi (pl.).[1]

tăiței dex

Intrare: tăieței
tăieței substantiv masculin plural
tăiței substantiv masculin plural
Intrare: tăiței
tăiței