Dicționare ale limbii române
Dicționare ale limbii române
9 definiții pentru tăgăduință
TĂGĂDUÍNȚĂ, tăgăduințe, s. f. (Înv.) Tăgăduială. – Tăgădui + suf. -ință.
- sursa: DEX '09 2009
- permalink
TĂGĂDUÍNȚĂ, tăgăduințe, s. f. (Înv.) Tăgăduială. – Tăgădui + suf. -ință.
- sursa: DEX '98 1998
- permalink
TĂGĂDUÍNȚĂ, tăgăduințe, s. f. Tăgăduială.
- sursa: DLRLC 1955-1957
- permalink
TĂGĂDUÍNȚĂ, tăgăduințe, s. f. (Înv.) Tăgăduială. – Din tăgădui + suf. -ință.
tăgăduínță (înv.) s. f., g.-d. art. tăgăduínței; pl. tăgăduínțe
- sursa: DOOM 2 2005
- permalink
tăgăduínță s. f., g.-d. art. tăgăduínței; pl. tăgăduínțe
- sursa: Ortografic 2002
- permalink
TĂGĂDUÍNȚĂ s. v. contestare, dezmințire, negare, negație, renegare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire.
- sursa: Sinonime 2002
- permalink
tăgăduință f. fapta de a tăgădui.
- sursa: Șăineanu, ed. VI 1929
- permalink
tăgăduință s. v. CONTESTARE. DEZMINȚIRE. NEGARE. NEGAȚIE. RENEGARE. TĂGADĂ. TĂGĂDUIALĂ. TĂGĂDUIRE.
- sursa: Sinonime82 1982
- permalink
Tăgăduință dex online | sinonim
Tăgăduință definitie
Intrare: tăgăduință
tăgăduință substantiv feminin
