tăgăduință definitie

9 definiții pentru tăgăduință

TĂGĂDUÍNȚĂ, tăgăduințe, s. f. (Înv.) Tăgăduială. – Tăgădui + suf. -ință.
TĂGĂDUÍNȚĂ, tăgăduințe, s. f. (Înv.) Tăgăduială. – Tăgădui + suf. -ință.
TĂGĂDUÍNȚĂ, tăgăduințe, s. f. Tăgăduială.
TĂGĂDUÍNȚĂ, tăgăduințe, s. f. (Înv.) Tăgăduială. – Din tăgădui + suf. -ință.
tăgăduínță (înv.) s. f., g.-d. art. tăgăduínței; pl. tăgăduínțe
tăgăduínță s. f., g.-d. art. tăgăduínței; pl. tăgăduínțe
TĂGĂDUÍNȚĂ s. v. contestare, dezmințire, negare, negație, renegare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire.
tăgăduință f. fapta de a tăgădui.
tăgăduință s. v. CONTESTARE. DEZMINȚIRE. NEGARE. NEGAȚIE. RENEGARE. TĂGADĂ. TĂGĂDUIALĂ. TĂGĂDUIRE.

tăgăduință dex

Intrare: tăgăduință
tăgăduință substantiv feminin